Aproape jumătate din numărul pensionarilor gălăţeni vor primi lunar ,începând din această lună şi până în septembrie 2013, suma reprezentând contribuţia reţinută la fondul de sănătate. Restituirea banilor vine ca urmare a deciziei luate de judecătorii Curţii Constituţionale, care au declarat drept neconstituţională prevederea actului normativ adoptat în aprilie 2011 de Guvernul Boc, care stipula reţinerea lunară a unei cote de 5,5% din pensiile care depăşeau 7,4 milioane de lei vechi, banii fiind viraţi la fondul de sănătate.
„În Monitorul Oficial 598 din 21 august a fost publicată Hotărârea de Guvern 850, care prevede restituirea lunară, timp de 23 de luni, a contribuţiilor la sănătate reţinute începând cu luna aprilie 2011. Restituirea sumelor se va face pe baza unui grafic, începând cu luna septembrie 2012 şi până în luna septembrie 2013. La nivelul judeţului Galaţi aproximativ 63.000 din cei 145.000 de pensionari aflaţi în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Galaţi aveau o pensie de cel puţin 7,4 milioane de lei vechi şi li se vor restitui începând din luna septembrie contribuţiile reţinute. Suma de restituit este de 2.497.000 lei ”, ne-a declarat directorul Casei Judeţene de Pensii Galaţi, Ana Denis Aramă.
O nedreptate îndreptată doar parţial
Liderul Alianţei pentru Conciliere a Pensionarilor, Vasile Panţuş, afirmă că actualul guvern nu a făcut decât să pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale şi nu a indexat pensiile, aşa cum a promis că o vor face atunci când se aflau în opoziţie.
„Pensionarilor care aveau o pensie mai mare de 7,4 milioane de lei vechi nu li se vor restitui toţi banii care le-au fost furaţi de fostul guvern Boc. Sumele care ne-au fost reţinute atât timp nu ne vor fi restituite integral de actualii guvernanţi deoarece acestea vor fi impozitate, lucru pe care nu îl consider normal”, ne-a declarat Vasile Panţuş.