Aşa cum ziarul nostru v-a anunţat în premieră, reprezentanţii conducerii au comunicat vineri reprezentanţilor sindicatelor măsurile care intenţionează să le ia vizavi de personal precum şi date legate de situaţia Combinatului. Reprezentanţii conducerii au cerut liderilor de sindicat prezenţi la întâlnire să nu dea informaţii presei, sugestie pe care din păcate cei mai mulţi lideri de sindicat, şi aici ne referim la sindicatul Siderurgistul, au ascultat-o fără să ţină cont de interesele membrilor lor de sindicat, care ar fi avut dreptul să afle ce li se pregăteşte. Mai mult, deşi erau în Galaţi, cei doi lideri de marcă ai sindicatului Sideruirgistul, şi anume Gheorghe Bezman şi Cristi Eftimie nu au fost prezenţi la o şedinţă atât de importantă pentru soarta membrilor lor de sindicat. Aşa cum v-am relatat în premieră, la întâlnirea respectivă reprezentanţii conducerii le-au spus liderilor de sindicat prezenţi că personalul va fi reevaluat timp de 2 luni de zile, urmând ca ulterior 15% din numărul de angajaţi să fie repartizaţi în talent-pool urmând ca apoi să se stabilească soarta lor. Reamintim că la şedinţa respectivă reprezentanţii conducerii le-au spus sindicaliştilor că lucrările la furnalul 3 vor fi finalizate în cursul lunii iulie, dar că furnalul nu ar urma să fie repornit, în timp ce în cazul furnalului 5 nu s-a luat nicio decizie legată de alocarea unei sume necesare efectuării unor lucrări care să determine funcţionarea la capacitate maximă a acestuia.
Informaţia care ne-a fost furnizată de către o angajată a Combinatului şi o membră a sindicatului Siderurgistul, căreia dorim să îi mulţumim pe această cale pentru încrederea acordată, şi anume că în cursul zilei de luni s-a anunţat la UOR că un sfert din angajaţii uzinei vor fi distribuiţi în talent pool, s-a dovedit a fi adevărată. Mai mult, angajata respectivă ne-a spus în mod neoficial că măsura legată de distribuirea unui sfert din personalul uzinei ar urma să aibă loc de la 1 august şi că investiţia de la fabrica de var 1 ar fi fost oprită, motivul fiind legat de faptul că nu se ştie ce s-ar putea întâmpla cu fluxul cald. Chiar dacă liderii sindicatului Siderurgistul, care nu participă nici măcar la şedinţele importante organizate de conducere, refuză să discute cu noi, fiind nemulţumiţi de faptul că îi criticăm pentru faptul că fac jocul conducerii, noi ţinem să mulţumim membrilor lor de sindicat care ne transmit informaţii şi care ne citesc. Informaţia transmisă de membra sindicatului Siderurgistul, care ne-a spus că este nemulţumită de ceea ce se întâmplă în uzină, ne-a fost confirmată şi de liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber. „Deşi iniţial cei din conducere au anunţat că 15% din angajaţi vor fi repartizaţi în urma evaluării personalului în talent pool, procentul va fi mai mare, şi anume de 25%. Am verificat informaţia pe care mi-aţi transmis-o şi, într-adevăr, luni, directorul general le-a cerut şefilor de secţii de la oţelărie să reducă numărul de personal cu 25%, fiind vorba de cei care vor fi repartizaţi în talent pool doar de la această uzină. Viitorul acestor angajaţi care vor fi transferaţi în talent pool va fi unul incert, deoarece părerea mea este că le vor da posturi sau locuri de muncă unde nu vor face faţă sau vor fi nemulţumiţi, forţându-i astfel să plece. Este adevărat şi faptul că modernizarea fabricii de var, şi aici este vorba de cuptoarele rotative, s-ar stopa. Acest lucru, coroborat cu politica legată de personal, mă face să cred că se doreşte oprirea fluxului cald, lucru pe care eu l-am semnalat. Cei din conducere practică în continuare politica pumnului în gură, cerând liderilor de sindicat să nu spună anumite lucruri presei, dar eu voi continua să vorbesc şi să informez angajaţii şi gălăţenii legat de ceea ce se întâmplă în Combinat. Sindicatele sunt chemate doar să li se comunice deciziile luate de conducere, analiza personalului este făcută în mod unilateral şi fără transparenţă, iar sindicatele nu sunt consultate. Fac încă o dată un apel la autorităţile locale nou alese să facă demersuri pentru menţinerea actualelor locuri de muncă din Combinat şi să ia măsuri cât mai rapide pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă în producţie”, ne-a declarat liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.