22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vicele Ciumacenco provoacă o dezbatere pe tema stadionului pentru Liga Campionilor
Vicele Ciumacenco provoacă o dezbatere pe tema stadionului pentru Liga Campionilor
Viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că a transmis invitaţii reprezentanţilor autorităţilor publice locale, care sunt al doilea finanţator al echipei Oţelul, reprezentanţilor clubului de fotbal şi reprezentanţilor Combinatului, în calitate de sponsor principal, pentru a participa la o dezbatere care se va desfăşura azi, începând cu ora 11.00, la Sala Senatului a Universităţii Dunărea de Jos. Practic, potrivit declaraţiei vicelui Ciumacenco, este vorba de o masă rotundă cu tema „Galaţiul de Liga Campionilor”, scopul fiind acela de constituire a unei comisii care să găsească soluţii pentru oferirea ajutorului de care are nevoie echipa campioană. Mai exact, este vorba de găsirea unor soluţii pentru ca meciurile din Liga Campionilor să fie jucate la Galaţi.
„Ne dorim din tot sufletul ca echipa Oţelul să joace meciurile de Liga campionilor la Galaţi şi vom face tot ce stă în puterea autorităţii locale ca acest lucru să se întâmple. Până la această dată, reprezentanţii echipei de fotbal nu au făcut către Primăria Galaţi vreo solicitare de sprijin. Sperăm ca acest lucru să se întâmple miercuri, când au ocazia să prezinte planurile concrete pe care le au vizavi de participarea în Liga Campionilor. Ne pare rău că nu ni s-a prezentat la timp faptul că Oţelul nu poate disputa acasă meciurile de Liga Campionilor. Prin prisma pregătirii lor, majoritatea consilierilor locali nu au cunoştinţele de specialitate necesare legate de omologarea unui stadion şi de faptul că arena Oţelului nu este pregătită pentru acest lucru. Domnul Marius Stan este consilier local de trei ani de zile, dar nu a ridicat niciodată problema amenajării unui stadion la orice nivel, indiferent că este vorba de Champions League sau nu. A anunţat doar în presă, în urmă cu câteva zile, că acest lucru este posibil, şi ne pare rău că nu a făcut-o mai din vreme. Şansele de a se găsi o soluţie ar fi fost mult mai mari iar Oţelul ar fi disputat în Galaţi, mai mult ca sigur, partidele din Liga Campionilor”, a declarat vicele Ciumacenco.
Este greu de crezut că se vor putea găsi soluţii ca într-un timp record, de doar de câteva luni, stadionul Dunărea să poată fi amenajat astfel încât să permită susţinerea meciurilor de către Oţelul Galaţi.

Variante, variante...

Subiectul legat de stadionul unde ar putea juca fotbaliştii de la Oţelul Galaţi meciurile din Liga Campionilor a stârnit vâlvă, dând naştere la tot felul de ipoteze care au făcut obiectul emisiunilor de TV sau articolelelor de presă. Acum câteva zile, preşedintele de onoare al echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care este şi primar al oraşului, susţinea la un post de televiziune că directorul Marius Stan i-ar fi cerut acordul ca Oţelul să joace meciurile pe stadionul din Piatra Neamţ, propunerea lui Marius Stan fiind acceptată. La scurt timp după declaraţia lui Gheorghe Ştefan, au apărut alte declaraţii în presă, în care atât Marius Stan cât şi country managerul ArcelorMittal, Ionel Borş, ar fi declarat că doresc ca meciurile să se joace acasă, la Galaţi, motiv pentru care lucrările de modernizare a stadionului Dunărea ar urma să fie finalizate într-un timp record de către o firmă chineză. Dar şirul declaraţiilor nu se opreşte aici. Marius Stan a declarat la Pro TV că clubul ar fi dispus să facă un credit de 2 milioane de euro pentru amenajarea stadionului. Dar se pare că ar mai exista o soluţie pentru asigurării finanţării, şi anume disponibilitatea unui om de afaceri gălăţean, care şi-a mai exprimat acum ceva timp intenţia de a deveni sponsorul echipei, de a investi suma necesară pentru modernizarea stadionului. Ţinând cont de faptul că directoul Marius Stan este candidatul liberalilor la fotoliul de primar şi ţinând cont de faptul că amenajarea stadionului Dunărea nu se poate face cât ai bate din palme, oricât şi-ar dori unii, deocamdată doar la nivel declarativ, rămâne de văzut dacă totul nu este un balon de săpun umflat doar pentru că că alegerile locale bat la uşă.

Articole înrudite