Acest lucru este posibil să se întâmple începând cu data de 1 iunie, când urmează să aibă loc reduceri de personal în cadrul companiei la nivel naţional, existând estimări potrivit cărora 2.500 dintre cei 8.700 de angajaţi ai CFR Marfă îşi vor pierde locurile de muncă. Această informaţie ne-a fost furnizată de liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate, care ne-a mai precizat că sindicatele nu au primit încă programul de reorganizare şi restructurare a societăţii şi nu au fost nici notificate privind faptul că vor fi făcute concedieri colective de la 1 iunie. „Am aflat aceste date deoarece la ora actuală negociem contractele colective de muncă la nivelul companiilor feroviare. La Centrul Zonal Galaţi ar urma să fie disponibilizaţi 140 din cei 630 de angajaţi şi vreau să vă spun că există contracte la nivelul anului 2008, când la Galaţi lucrau 2.400 de angajaţi. Părerea noastră este că se doreşte ca astfel să pierdem nişte contracte care să ajungă la alte companii, iar în momentul în care organizaţiile sindicale vor fi notificate despre concedierea angajaţilor, vom face sesizări penale la DNA împotriva întregii conduceri a ministerului, deoarece considerăm că s-ar dori ca această companie să piardă contracte, şi de asemenea vom sesiza şi forurile europene. Dacă în luna ianuarie se făcuse o analiză din care reieşea că ar fi trebuit disponibilizate 700 de persoane, iată că acum s-a ajuns la concluzia că trebuie disponibilizaţi 2.500 de angajaţi ai CFR Marfă, de la 1 iunie, toţi deodată şi nu în tranşe. Noi nu vom sta nepăsători şi vom organiza şi proteste dacă nu se opreşte această reorganizare păguboasă a CFR Marfă”, ne-a declarat liderul de sindicat Viorel Istrate.