Societatea Transurb S.A. Galaţi a demarat procedura privind organizarea licitaţiei în vederea achiziţionării a 40 de autobuze de mare capacitate pentru transportul public local de persoane. În acest sens, Transurb a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) un anunţ în care menţionează caracteristicile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească noile autobuze. Astfel, cele 40 de autobuze Euro 6 vor avea, fiecare, lungimea de 12 metri şi o capacitate de transport de minimum 85 de persoane (pe scaune şi în picioare), din care minimum 25 pe scaune (plus un loc scaun rulant şi un loc conducător auto). De asemenea, autobuzele vor avea podeaua joasă şi vor fi prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi (plus buton exterior de deschidere pentru aceste persoane). Vehiculele vor fi dotate cu aer condiţionat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video şi validatoare de card compatibile cu sistemul de ticketing ce urmează a fi implementat în Galaţi. Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 42.750.000 lei (fără T.V.A.) pentru achiziţionarea unui număr de 40 de autobuze de mare capacitate. Sumele necesare vor fi suportate de Transurb, prin contractarea unui credit bancar, în care, Primăria municipiului Galaţi va fi garantul societăţii în vederea garantării creditului.
"Consider că achiziţionarea acestor 40 de autobuze este un prim pas necesar în strategia pe care am gândit-o în vederea modernizării parcului auto şi îmbunătăţirii serviciilor de transport public. La acesta se adaugă achiziţiile pe care le va face Primăria Galaţi (20 de minibuze, 50 de autobuze şi 18 tramvaie) şi implementarea sistemului de ticketing. Investiţiile substanţiale vor schimba felul în care se desfăşoră transportul în comun şi ne vor da ocazia de a schimba percepţia gălăţenilor despre societatea pe care o manageriez", spune directorul Transurb, Mihai Cadinoiu.
Ce dotări vor avea noile autobuze
De asemenea, Transurb menţionează că autobuzele vor fi prevăzute cu: instalaţie pentru dispunerea unui tahograf digital; oglinzi retrovizoare exterioare de tip pliant (rabatabil) sau demontabil (plierea se va face spre corpul autobuzului) şi vor fi prevăzute cu încălzire; instalaţie aer condiţonat, reglabilă atât ca temperatură, cât şi ca debit; dispozitiv - rampă acces persoane cu handicap de tip mecanic cu acţionare manuală sau automată; sistem informare audio şi vizual în interior care îndeplineşte cerinţele art. 64 lit. c) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, situat în interiorul salonului care asigură afişarea şi anunţarea automată a staţiilor; sistem audio de amplificare cu microfon pentru transmiterea mesajelor către călători; sistem vizual de informare a călătorilor la exterior format din: în faţă (deasupra parbrizului) şi în partea laterală (deasupra geamului între prima şi a doua uşă) panou indicator traseu şi rută tip matrice cu LED-uri care afişează orice literă sau număr în orice poziţie, în limba română; sistem de supraveghere video în interiorul vehiculului format din minimum două camere şi dispozitiv de înregistrare. Unitatea de înregistrare video digitală, instalată în autobuz, trebuie să cuprindă un hard-disk detaşabil montat pe un sistem de suspensie pentru a absorbi şocurile specifice vehiculelor. Echipamentul de monitorizare video va avea o memorie non-volatilă pentru înregistrarea evenimentelor pe o perioadă de cel puţin 7 zile x 24 de ore. Toate camerele sistemului de monitorizare video vor fi selectate pentru a asigura o imagine clară şi acurateţea imaginilor.
Autobuzele vor fi dotate cu validatoare card, bilete cu coduri de bare (câte un validator pentru fiecare uşă de acces), instalaţie de numărare a călătorilor, un computer de bord, suporturile necesare montării echipamentelor şi cablării corespunzatoare. Softurile acestor dispozitive trebuie să fie compatibile cu sistemul AFC/e-ticketing ce urmează a fi implementat în Galaţi, furnizorul fiind obligat să ia legatura cu consorţiul care instaleaza AFC pentru compatibilizarea dispozitivelor.