În fiecare an, în preajma sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară ample activităţi cultural-educative ce au în vedere pregătirea duhovnicească a studenţilor şi masteranzilor din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” pentru a întâmpina şi a marca aşa cum se cuvine această mare sărbătoare eparhială.
Întrucât, anul acesta se intră în cel de-al treizecilea an de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Cercul de Patristică şi Liturgică din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi a organizat Sesiunea de comunicări ştiinţifice intitulată: „(Spre) 30 de ani sub omoforul Sfântului Apostol Andrei”.
Manifestarea culturală s-a desfăşurat în format hibrid, cu participare fizică în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul respectivei facultăţi şi cu prezenţă online, prin intermediul unei platforme de comunicare creată special pentru această întrunire.
La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a deschis sesiunea printr-o meditaţie teologică în care a vorbit despre complexitatea sfinţeniei şi a trăsăturilor sfântului, evidenţiind totodată şi trei dintre dimensiunile apostolatului Sfântului Andrei: de evanghelizare, taumaturgică şi filantropică.
De asemenea, ierarhul locului a reliefat aspecte ce privesc evlavia poporului român faţă de cel care ne-a încreştinat şi ne ocroteşte neîncetat ca popor cu o moştenire culturală de excepţie, plină de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti.
La activitate, alături de cadrele didactice universitare, studenţii şi masteranzii teologi, a fost invitat, pentru o intervenţie online, pcuv. arhim. dr. Mihail Stanciu, fostul stareţ al Mănăstirii Antim din Bucureşti, care a susţinut prelegerea: „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Antim: legături duhovniceşti şi misionare”.
În cadrul întrunirii au mai fost susţinute prelegeri cu titluri precum: „Contribuţia ştiinţifică a Acad. Emilian Popescu privind propovăduirea Sfântului Andrei în Scyţia Minor”, „Fotografii-document privind cinstirea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos”.
La final, participanţii au avut posibilitatea de a audia câteva cântări închinate Apostolului românilor, interpretate de corul studenţilor teologi gălăţeni, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.