Bugetul şi programul Festivalului Scrumbiei ar urma să fie decis astăzi, până la ora 15, când va începe şedinţa ordinară a Consiliului Local, suma vehiculată fiind cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de lei şi urmând a fi suportată din bugetul Teatrului Muzical, mai exact din subvenţia aferentă acestui an, ne-a declarat unul dintre consilierii locali care a fost prezent marţi la şedinţa pe comisii. Acesta apreciază că suma alocată nu este una mare pentru o asemenea manifestare care a ajuns deja la a 12-a ediţie şi care a fost „năşită” de deputatul PSD Florin Pâslaru.
În comunicatul de presă remis marţi după-amiază de către biroul de presă al Primăriei nu se specifică nimic legat de suma care va fi alocată pentru organizarea manifestărilor, nici despre locaţia unde vor avea loc concertele care vor încheia seria acţiunilor organizate de Florii. Potrivit comunicatului de presă, Festivalul Scrumbiei, ediţia a XII-a, va debuta dis-de-dimineaţă, la ora 7.00, cu un concurs de pescuit pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Pescarul. „Concursul se va încheia la ora 11.00, cu admirarea capturilor şi premierea, atât a pescarului norocos care va prinde cel mai mare peşte, dar şi a ghinionistului care va prinde cel mai mic peşte. Tot de dimineaţă şi tot pe Faleza Inferioară a Dunării, meşterii populari gălăţeni îşi vor expune produsele tradiţionale. La ora 10.30, la Grădina Botanică se va da startul unui cros, până la Elice. Participanţii de toate vârstele şi de orice condiţie fizică vor fi aşteptaţi cu premii la finish. Tot la ora 10.30 şi tot pe Faleza Inferioară, în zona Foişorului, sportivi legitimaţi la cluburile gălăţene vor susţine demonstraţii de tae-kwondo, box şi lupte, iar apoi Teatrul de Păpuşi «Gulliver» va oferi prichindeilor momente vesele şi pline de învăţăminte din poveştile copilăriei”, se mai arată în comunicatul de presă remis de Primăria Galaţi. La prânz, la Biserica Precista, 200 de enoriaşi vor fi aşteptaţi cu tot atâtea porţii de peşte, iar după ora 14, pe Faleza Inferioară, la Foişor, gălăţenii sunt aşteptaţi la un concert de revistă şi program café-concert, susţinut de artiştii Teatrului Muzical „Nae Leonard”, în colaborare cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. „După ora 18.00, vom avea un concert pentru toate vârstele şi toţi sărbătoriţii. Petrecerea va fi deschisă de ansamblul «Doina Covurluiului», apoi vor urca pe scenă Sofia Vicoveanca, Alexandra Ungureanu şi Crash, iar apoi cei de la Mandinga vor închide seara de duminică, în ziua celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Scrumbiei”, se mai arată în comunicatul de presă. Precizăm că spectacolele vor avea loc tot în zona fostului restaurant Pescarul.