Plaja Dunărea va fi scosă la licitaţie publică deschisă, pentru a fi concesionată, pe o perioadă de maxim 49 de ani (perioadă ce mai poate fi prelungită cu încă 25 de ani), preţul de pornire al licitaţiei publice fiind de 25.277,53 lei, cât reprezintă redevenţa anuală. Decizia a fost adoptată în cadrul Consiliului Local Galaţi şi, potrivit primarului Marius Stan, “investitorul care va investi cea mai mare sumă în cel mai scurt termen va avea de câştigat. Având în vedere condiţiile din caietul de sarcini, investitorul câştigător al licitaţiei va fi obligat să facă ceva investiţii şi în acest an. În formula asta, cred că mai există şanse să prindem o bucăţică de vară, pentru că cel care câştigă procedura se obligă singur să investească, cât mai repede, în amenajarea Plajei Dunărea”.
Potrivit studiului de oportunitate, realizat de SC Proiect SA, privind “reabilitarea şi reamenajarea Plajei Dunărea”, lucrările presupun investiţii realizate în trei etape. Prima etapă prevede ca investitorul să cheltuie 1,95 milioane de euro, astfel încât, până în luna septembrie a acestui an, să fie făcute investiţii minime la Plajă, astfel încât gălăţenii să poată veni aici. Asta presupune reabilitarea în proporţie de 50% a căilor de acces, reabilitarea bazinului pentru copii şi a unuia din cele două bazine de înot pentru adulţi, refacerea zonei cu nisip, a grupurilor sanitare, a duşurilor, repararea reţelelor de apă şi refacerea iluminatului. Etapa a II, programată a se desfăşura în perioada 2016-2017, prevede investiţii de 1,83 milioane euro în: refacerea celui de-al doilea bazin de înot, a terenului de sport, a căilor de acces etc., urmând ca în etapa a treia, programată a se desfăşura după 2017, investitorul să cheltuie 620.300 de euro pentru realizarea mult doritului Aqualand, cu discotecă în aer liber, tobogane cu jocuri de apă, baruri, restaurante şi chiar un hotel.
“Investiţiile în Plaja Dunărea pot merge până la milioane de euro. Pot să vă spun că am încercat să aduc investitori din ţările unde este petrol mai mult, ideea era să facem la Galaţi cel mai mare Aqualand din S-E Europei, dar infrastructura şi poziţionarea Galaţiul este neinteresantă pentru aceşti investitori, ei vor să facă acest proiect în centrul ţării”, a mai spus primarul Marius Stan.