Ca orice noutate mai mult sau mai puţin benefică de care a „beneficiat” sistemul de învăţământ românesc în ultimii 20 şi ceva de ani, şi „clasa pregătitoare”, o premieră în domeniu, a generat o multitudine de discuţii pro şi contra. Iar discuţiile au început încă din momentul în care Ministerul Educaţiei a anunţat introducerea, din septembrie 2012, a clasei pregătitoare, ca pe o schimbare uşoară, în care, spre deosebire de grupa pregătitoare de la grădiniţă, prezenţa este obligatorie, copiii vin patru ore pe zi la şcoală, se pun absenţe, dar copiii învaţă jucându-se şi nu primesc note sau calificative. Că iniţiativa - sau mai bine zis schimbarea - din învăţământul primar este benefică (în viziunea oficialilor din Învăţământ) sau mai degrabă nocivă pentru dezvoltarea viitoare a copilului (în viziunea foarte multor părinţi), încă nu se poate şti cu certitudine. Ceea ce este, în schimb, cert, este că programa gândită (oare?...) de „minţile luminate” din Ministerul Educaţiei pentru a fi aplicată la orele de clasă ale faimoasei „pregătitoare” poate fi catalogată oricum, numai clară, obiectivă şi pe măsura dezvoltării intelectuale a unui copil de 6 ani nu.
Iată câteva dintre „activităţile”, cum sunt ele numite - unele hazlii, altele ridicole, iar câteva de-a dreptul aberante - ale programei pentru clasa pregătitoare.
Limba română, discriminată cu succes
Acum, dacă tot ne-am lămurit (măcar în parte) ce este şi cu ce se mănâncă această „clasă pregătitoare”, să vedem ce vor fi învăţaţi copiii de către primii lor dascăli. Iar gafele monumentale ale „geniilor” din minister abundă. Cum e şi firesc, vom începe „etalarea” elementelor aiuritoare cu „ieşirile în arătură” pe care le-am găsit la disciplina „Comunicare în limba română”. Şi sunt destule, din păcate...
Un prim exemplu: elevului (sau copilului, că încă nu se ştie cum va fi apelat viitorul şcolar) i se va cere să indice silabele dintr-un cuvânt prin ridicarea degetelor sau mimică. Toate bune şi frumoase, dar nu se spune nimic despre când i s-a şi explicat numitului elev şi ce înseamnă silaba. Ce contează, o să înveţe el, mai târziu, prin clasa a doua probabil... Altă „perlă”: copilului i se cere să discrimineze (da, chiar aşa scrie) sunetele din natură de cele din cuvinte. Acuma, cu cele din cuvinte, „discriminarea” ar fi mai uşoară: probabil elevul se va uita la cel care rosteşte cuvintele, şi în funcţie de culoarea sau felul în care e îmbrăcat respectivul, va rezolva „discriminarea”. Ce te faci însă dacă va trebui să discriminezi o cioară de un tunet, sau un câine de o cascadă? Atunci să vezi discriminare...
Şi „discriminarea” continuă: copilul mai trebuie să discrimineze cuvintele de imagini sau simboluri. Destul de greu, zicem noi: dacă o imagine este, în general, colorată, cuvintele sunt, la fel de în general, negre pe alb. Asta dacă sunt scrise pe ceva. Dacă sunt vorbite, dilema e şi mai mare: ce culoare o fi având un sunet?
Societate, politeţe şi „exemple bune”
La capitolul „Educaţie pentru societate”, lucrurile stau ceva mai blând. Dar nu complet, că ar fi fost discordanţa prea mare. Spre exemplu, copilului i se va cere să recunoască şi să explice ce este bine şi ce este rău, ce este cinstit şi ce este necinstit, ce este frumos şi ce este urât în comportament, făcând apel la observarea şi descrierea unor comportamente ale copiilor şi ale adulţilor, poveşti, desene animate, etc. Hmm... Dacă e să ne luăm după ce vedem pe stradă, prin majoritatea locurilor publice, sau de multe ori chiar atunci când copiii se joacă unii cu alţii în faţa blocului, treba nu e chiar aşa de simplă. N-ar fi exclus ca micul elev să considere normal şi demn de urmat comportamentul cocalarului văzut în faţa vreunui club de fiţe, cu lănţoiul de 5 kile atârnat pe burta puhavă şi păroasă, ori să aibă impresia de firesc atunci când vede doi „băieţi de băieţi” care şi-o trag la gioale cu abnegaţie prin spatele blocului, eventual folosind şi cele câteva săbii şi bâte din dotare. Cât despre desene animate... Păi ce consideraţi exemplu bun de urmat, că-i bun şi cinstit, într-o animaţie în care o gaşcă de roboţi îşi trag la pumni în neştire, până le sar sârmele din cap?
Nu mai are rost să ne gândim cum ar putea completa micul elev un enunţ de genul „Astăzi sunt fericit/supărat pentru că...”. Unii ar putea fi fericiţi că mama mai are încă serviciu, alţii s-ar putea să fie supăraţi că tata nu le-a luat iPhone 4 roz-bombon. Chestie de stare socială...
Religia: credinţă liberă sau închinare ca-n armată?
Curriculumul pentru grupa pregătitoare, supus dezbaterii publice, include şi Religia, copiii urmând să înveţe rugăciuni precum „Toţi, cu inima curată”; „Doamne, Doamne, ceresc Tată”, texte biblice, colinde sau cântări religioase, cum ar fi „Ţie, Doamne” sau Troparul Învierii Domnului.
Copiii vor avea o oră de Religie pe săptămână, una dintre raţiunile introducerii acesteia în programa pentru clasa pregătitoare fiind aceea că "rolul religiei la vârstele mici este recunoscut şi susţinut de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, care evidenţiază importanţa educaţiei religioase în formarea propriei identităţi a elevilor, aspectele legate de credinţe şi convingeri fiind un element important al acesteia".
Ministerul propune o programă care se adresează copiilor de religie ortodoxă, programele pentru alte culte urmând să se ghideze după principii similare. Quod erat demonstrandum! Fără discriminare nu se poate! Păi, stimabililor, pe lângă faptul că nu ştim ca România să fi devenit peste noapte stat cu conducere religioasă, nici nu e prea normal ca, pe de o parte, conducătorii să se bată cu cărămida-n piept că acordă aceleaşi drepturi tuturor minorităţilor naţionale, indiferent de credinţa acestora ori de obiceiurile laice, iar pe de alta să prevadă, scurt şi sec, că ortodoxia e musai să fie studiată în şcoală, iar alte credinţe - nu. Iar „bomboana de pe colivă”, ca să rămânem în ton cu subiectul, o reprezintă exprimarea care numai la dragoste şi milă creştinească nu te duce cu gândul: „exerciţii de învăţare a închinării”. Dar, mai mult n-are rost să comentăm.
Matematică şi explorarea mediului: un ghiveci ecologic
Gugumăniile ministeriale continuă şi la capitolul „Matematică şi explorarea mediului”, unde copiii sunt trataţi ori ca nişte einsteini în devenire, ori ca militanţi de frunte ai Greenpeace. Asta, evident, când nu sunt consideraţi nişte fiinţe cu intelectul inferior câinelui lui Pavlov. Iată o mostră de „activitate didactică”: „gruparea unor jetoane reprezentând animale, mijloace de transport, etc. după numărul de componente (picioare, respectiv roţi/geamuri etc.)”. Nu-i aşa că nu ştiaţi că animalele sunt alcătuite din componente precum picioare, roţi sau alte asemenea? Şi, ca să continuăm: copiii vor fi puşi să deseneze elemente din natură – frunze, flori, pomi etc. - şi să le decoreze cu „cifre de tipar” (o fi tipar offset, o fi tipar plan, o fi tipar înalt?...). Probabil că ministeriabilii care au „compus” programa şi activităţile din ea se vor fi gândit la „cifre majuscule”, dar cine ştie...
Iată şi alte „activităţi utile”: numărarea maşinilor roşii care trec pe stradă în 10 minute (exerciţiu foarte util pentru cei care vor să se angajeze în viitor la Drumuri Naţionale...), recunoaşterea utilizărilor electricităţii şi a normelor de siguranţă (utile ar fi fost să fie în ordine inversă, pentru că după ce bagi două degete într-o priză, nu prea mai contează ce zice protecţia muncii...), discutarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului corp (asta e chiar utilă, mai ales într-o clasă cu copii mai „emo” - de exemplu: ce se întâmplă dacă iei un cuţit şi îţi tai venele, etc.), clasificarea animalelor în funcţie de numărul de picioare (exerciţiul e mai mult de acuitate vizuală, dacă „animalul” luat la numărat e vreun miriapod), exerciţii de alegere potrivită a unor unităţi neconvenţionale (palma, creionul, rigla, bile, cuburi etc.) pentru măsurarea lungimii (mda, cu bile chiar că e util să măsori lungimea...).
Iar dacă la capitolul „Muzică şi mişcare” nu am descoperit aberaţii demne de semnalat, capitolul „Tehnologii de informare şi comunicare” excelează la aşa ceva. Iată câteva lucruri dintre cele pe care ar trebui să le facă puii de Bill Gates ori Steve Jobs, la clasa pregătitoare: „Confecţionarea creativă a componentelor unui computer sau a altor dispozitive digitale, utilizând materiale reciclabile”. Tii, să vezi ce noian de procesoare, plăci grafice, controllere de hard-disk, SSD-uri ori touchscreen-uri vor născoci micuţii şcolari! Că parcă asta înseamnă „componente de computer”. Restul, alde mouse, tastatură, monitor, imprimantă şi căblăraie se numesc, de obicei, „periferice”. Însă cea mai hazlie este următoarea: „Observarea asemănărilor şi deosebirilor între mouse-ul de la calculator şi un şoricel real”. Greu, dom'le, greu... Unde găsim noi un şoricel cu mufă PS/2 sau USB 2.0? Dar neapărat cu două butoane şi rotiţă de scroll!
Cât despre „Recunoaşterea simbolurilor grafice (icons) ale principalelor motoare de căutare prin realizarea unor desene care să înfăţişeze simbolurile diferitelor motoare de căutare pe Internet”, nu avem decât o nelămurire: cum naiba să ştie simbolurile browserelor un copil din vreo localitate uitată de lume, unde şcoala n-are nici apă curentă, darămite conexiune la Internet?
Să ne consiliem împreună
Dar să lăsăm computerele, că tot dau ele dependenţă dacă sunt folosite în exces, şi să trecem la o activitate fără de care un copil modern de vârstă şcolară nu poate ajunge un adult împlinit: „Dezvoltare personală”. Şi cum poate fi ilustrată mai bine numita dezvoltare, decât prin activităţi gen „Când mănânc folosesc...”, „Când joc fotbal folosesc...”, „Micul colecţionar – prezentarea colecţiilor pe care fiecare le are acasă”. E drept, unele colecţii sunt ceva mai greu de transportat - vezi colecţiile de furnici sau alte insecte, colecţiile de ceasuri de perete sau colecţiile de afişe lipite pe pereţi.
Ce-şi face omul cu mâna lui...
Şi, ca să încheiem pe un ton la fel de apoteotic precum întreaga programă a „pregătitoarei”, am lăsat la urmă capitolul „Arte vizuale şi Lucru manual”. Un prim exemplu: „realizarea de corespondenţe culori din natură-culori ale obiectelor din mediul apropiat/familiar - ex. «Banca mea este albastră ca... marea»”. Ca Marea Neagră sau ca Marea Roşie? Altă dilemă...
Dar activitatea (dacă s-ar putea numi aşa) cea mai aberantă este intitulată „Realizarea de predicţii orale: Ce crezi că s-ar întâmpla dacă... am tăia
plastilina cu ciocanul?”. Cine ştie răspunsul, să ridice mâna!
Ei bine, fraţilor, cam asta le pregăteşte Ministerul Educaţiei copiilor noştri. Ce va ieşi, nu avem de unde să ştim. Vom vedea oricum peste câţiva ani, când cei mici, ajunşi prin clasa a V-a, vor începe să fie întrebaţi ce vor să se facă atunci când vor fi mari şi vor răspunde: „Eu vreau să mă fac hoţ”, „Eu mă fac fotbalist”, „Eu mă fac şmecher” şi tot aşa. Doar pentru asta au fost educaţi...
Iată câteva dintre „activităţile”, cum sunt ele numite - unele hazlii, altele ridicole, iar câteva de-a dreptul aberante - ale programei pentru clasa pregătitoare.
Limba română, discriminată cu succes
Acum, dacă tot ne-am lămurit (măcar în parte) ce este şi cu ce se mănâncă această „clasă pregătitoare”, să vedem ce vor fi învăţaţi copiii de către primii lor dascăli. Iar gafele monumentale ale „geniilor” din minister abundă. Cum e şi firesc, vom începe „etalarea” elementelor aiuritoare cu „ieşirile în arătură” pe care le-am găsit la disciplina „Comunicare în limba română”. Şi sunt destule, din păcate...
Un prim exemplu: elevului (sau copilului, că încă nu se ştie cum va fi apelat viitorul şcolar) i se va cere să indice silabele dintr-un cuvânt prin ridicarea degetelor sau mimică. Toate bune şi frumoase, dar nu se spune nimic despre când i s-a şi explicat numitului elev şi ce înseamnă silaba. Ce contează, o să înveţe el, mai târziu, prin clasa a doua probabil... Altă „perlă”: copilului i se cere să discrimineze (da, chiar aşa scrie) sunetele din natură de cele din cuvinte. Acuma, cu cele din cuvinte, „discriminarea” ar fi mai uşoară: probabil elevul se va uita la cel care rosteşte cuvintele, şi în funcţie de culoarea sau felul în care e îmbrăcat respectivul, va rezolva „discriminarea”. Ce te faci însă dacă va trebui să discriminezi o cioară de un tunet, sau un câine de o cascadă? Atunci să vezi discriminare...
Şi „discriminarea” continuă: copilul mai trebuie să discrimineze cuvintele de imagini sau simboluri. Destul de greu, zicem noi: dacă o imagine este, în general, colorată, cuvintele sunt, la fel de în general, negre pe alb. Asta dacă sunt scrise pe ceva. Dacă sunt vorbite, dilema e şi mai mare: ce culoare o fi având un sunet?
Societate, politeţe şi „exemple bune”
La capitolul „Educaţie pentru societate”, lucrurile stau ceva mai blând. Dar nu complet, că ar fi fost discordanţa prea mare. Spre exemplu, copilului i se va cere să recunoască şi să explice ce este bine şi ce este rău, ce este cinstit şi ce este necinstit, ce este frumos şi ce este urât în comportament, făcând apel la observarea şi descrierea unor comportamente ale copiilor şi ale adulţilor, poveşti, desene animate, etc. Hmm... Dacă e să ne luăm după ce vedem pe stradă, prin majoritatea locurilor publice, sau de multe ori chiar atunci când copiii se joacă unii cu alţii în faţa blocului, treba nu e chiar aşa de simplă. N-ar fi exclus ca micul elev să considere normal şi demn de urmat comportamentul cocalarului văzut în faţa vreunui club de fiţe, cu lănţoiul de 5 kile atârnat pe burta puhavă şi păroasă, ori să aibă impresia de firesc atunci când vede doi „băieţi de băieţi” care şi-o trag la gioale cu abnegaţie prin spatele blocului, eventual folosind şi cele câteva săbii şi bâte din dotare. Cât despre desene animate... Păi ce consideraţi exemplu bun de urmat, că-i bun şi cinstit, într-o animaţie în care o gaşcă de roboţi îşi trag la pumni în neştire, până le sar sârmele din cap?
Nu mai are rost să ne gândim cum ar putea completa micul elev un enunţ de genul „Astăzi sunt fericit/supărat pentru că...”. Unii ar putea fi fericiţi că mama mai are încă serviciu, alţii s-ar putea să fie supăraţi că tata nu le-a luat iPhone 4 roz-bombon. Chestie de stare socială...
Religia: credinţă liberă sau închinare ca-n armată?
Curriculumul pentru grupa pregătitoare, supus dezbaterii publice, include şi Religia, copiii urmând să înveţe rugăciuni precum „Toţi, cu inima curată”; „Doamne, Doamne, ceresc Tată”, texte biblice, colinde sau cântări religioase, cum ar fi „Ţie, Doamne” sau Troparul Învierii Domnului.
Copiii vor avea o oră de Religie pe săptămână, una dintre raţiunile introducerii acesteia în programa pentru clasa pregătitoare fiind aceea că "rolul religiei la vârstele mici este recunoscut şi susţinut de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, care evidenţiază importanţa educaţiei religioase în formarea propriei identităţi a elevilor, aspectele legate de credinţe şi convingeri fiind un element important al acesteia".
Ministerul propune o programă care se adresează copiilor de religie ortodoxă, programele pentru alte culte urmând să se ghideze după principii similare. Quod erat demonstrandum! Fără discriminare nu se poate! Păi, stimabililor, pe lângă faptul că nu ştim ca România să fi devenit peste noapte stat cu conducere religioasă, nici nu e prea normal ca, pe de o parte, conducătorii să se bată cu cărămida-n piept că acordă aceleaşi drepturi tuturor minorităţilor naţionale, indiferent de credinţa acestora ori de obiceiurile laice, iar pe de alta să prevadă, scurt şi sec, că ortodoxia e musai să fie studiată în şcoală, iar alte credinţe - nu. Iar „bomboana de pe colivă”, ca să rămânem în ton cu subiectul, o reprezintă exprimarea care numai la dragoste şi milă creştinească nu te duce cu gândul: „exerciţii de învăţare a închinării”. Dar, mai mult n-are rost să comentăm.
Matematică şi explorarea mediului: un ghiveci ecologic
Gugumăniile ministeriale continuă şi la capitolul „Matematică şi explorarea mediului”, unde copiii sunt trataţi ori ca nişte einsteini în devenire, ori ca militanţi de frunte ai Greenpeace. Asta, evident, când nu sunt consideraţi nişte fiinţe cu intelectul inferior câinelui lui Pavlov. Iată o mostră de „activitate didactică”: „gruparea unor jetoane reprezentând animale, mijloace de transport, etc. după numărul de componente (picioare, respectiv roţi/geamuri etc.)”. Nu-i aşa că nu ştiaţi că animalele sunt alcătuite din componente precum picioare, roţi sau alte asemenea? Şi, ca să continuăm: copiii vor fi puşi să deseneze elemente din natură – frunze, flori, pomi etc. - şi să le decoreze cu „cifre de tipar” (o fi tipar offset, o fi tipar plan, o fi tipar înalt?...). Probabil că ministeriabilii care au „compus” programa şi activităţile din ea se vor fi gândit la „cifre majuscule”, dar cine ştie...
Iată şi alte „activităţi utile”: numărarea maşinilor roşii care trec pe stradă în 10 minute (exerciţiu foarte util pentru cei care vor să se angajeze în viitor la Drumuri Naţionale...), recunoaşterea utilizărilor electricităţii şi a normelor de siguranţă (utile ar fi fost să fie în ordine inversă, pentru că după ce bagi două degete într-o priză, nu prea mai contează ce zice protecţia muncii...), discutarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului corp (asta e chiar utilă, mai ales într-o clasă cu copii mai „emo” - de exemplu: ce se întâmplă dacă iei un cuţit şi îţi tai venele, etc.), clasificarea animalelor în funcţie de numărul de picioare (exerciţiul e mai mult de acuitate vizuală, dacă „animalul” luat la numărat e vreun miriapod), exerciţii de alegere potrivită a unor unităţi neconvenţionale (palma, creionul, rigla, bile, cuburi etc.) pentru măsurarea lungimii (mda, cu bile chiar că e util să măsori lungimea...).
Iar dacă la capitolul „Muzică şi mişcare” nu am descoperit aberaţii demne de semnalat, capitolul „Tehnologii de informare şi comunicare” excelează la aşa ceva. Iată câteva lucruri dintre cele pe care ar trebui să le facă puii de Bill Gates ori Steve Jobs, la clasa pregătitoare: „Confecţionarea creativă a componentelor unui computer sau a altor dispozitive digitale, utilizând materiale reciclabile”. Tii, să vezi ce noian de procesoare, plăci grafice, controllere de hard-disk, SSD-uri ori touchscreen-uri vor născoci micuţii şcolari! Că parcă asta înseamnă „componente de computer”. Restul, alde mouse, tastatură, monitor, imprimantă şi căblăraie se numesc, de obicei, „periferice”. Însă cea mai hazlie este următoarea: „Observarea asemănărilor şi deosebirilor între mouse-ul de la calculator şi un şoricel real”. Greu, dom'le, greu... Unde găsim noi un şoricel cu mufă PS/2 sau USB 2.0? Dar neapărat cu două butoane şi rotiţă de scroll!
Cât despre „Recunoaşterea simbolurilor grafice (icons) ale principalelor motoare de căutare prin realizarea unor desene care să înfăţişeze simbolurile diferitelor motoare de căutare pe Internet”, nu avem decât o nelămurire: cum naiba să ştie simbolurile browserelor un copil din vreo localitate uitată de lume, unde şcoala n-are nici apă curentă, darămite conexiune la Internet?
Să ne consiliem împreună
Dar să lăsăm computerele, că tot dau ele dependenţă dacă sunt folosite în exces, şi să trecem la o activitate fără de care un copil modern de vârstă şcolară nu poate ajunge un adult împlinit: „Dezvoltare personală”. Şi cum poate fi ilustrată mai bine numita dezvoltare, decât prin activităţi gen „Când mănânc folosesc...”, „Când joc fotbal folosesc...”, „Micul colecţionar – prezentarea colecţiilor pe care fiecare le are acasă”. E drept, unele colecţii sunt ceva mai greu de transportat - vezi colecţiile de furnici sau alte insecte, colecţiile de ceasuri de perete sau colecţiile de afişe lipite pe pereţi.
Ce-şi face omul cu mâna lui...
Şi, ca să încheiem pe un ton la fel de apoteotic precum întreaga programă a „pregătitoarei”, am lăsat la urmă capitolul „Arte vizuale şi Lucru manual”. Un prim exemplu: „realizarea de corespondenţe culori din natură-culori ale obiectelor din mediul apropiat/familiar - ex. «Banca mea este albastră ca... marea»”. Ca Marea Neagră sau ca Marea Roşie? Altă dilemă...
Dar activitatea (dacă s-ar putea numi aşa) cea mai aberantă este intitulată „Realizarea de predicţii orale: Ce crezi că s-ar întâmpla dacă... am tăia
plastilina cu ciocanul?”. Cine ştie răspunsul, să ridice mâna!
Ei bine, fraţilor, cam asta le pregăteşte Ministerul Educaţiei copiilor noştri. Ce va ieşi, nu avem de unde să ştim. Vom vedea oricum peste câţiva ani, când cei mici, ajunşi prin clasa a V-a, vor începe să fie întrebaţi ce vor să se facă atunci când vor fi mari şi vor răspunde: „Eu vreau să mă fac hoţ”, „Eu mă fac fotbalist”, „Eu mă fac şmecher” şi tot aşa. Doar pentru asta au fost educaţi...
