Municipalitatea a pierdut definitiv la sfârşitul săptămânii trecute procesul cu Monica Gabriela Udrea, fost consilier juridic la Primăria Galaţi, care fusese acţionată în judecată pentru a returna peste 7.000 de lei, ce reprezentau drepturi salariale încasate nelegal. Disputa a apărut în urma unui audit al Camerei de Conturi din 2011, care a stabilit că bună parte din angajaţii Primăriei Galaţi au încasat sporuri pe lângă lege, iar banii trebuie recuperaţi. Monica Gabriela Udrea nu mai este angajată în prezent la Primărie, astfel că reprezentanţii municipalităţii au deschis un proces împotriva ei pentru a recupera sporul de condiţii vătămătoare şi sporul de calculator aferent perioadei 2008-2010, acuzând-o de îmbogăţire fără justă cauză. În replică, fostul consilier juridic al Primăriei a susţinut în instanţă că dispoziţia de imputare a venit prea târziu, doarece termenul legal de depunere era de 30 de zile de la constatarea pagubei, iar de atunci a trecut un an de zile. Tribunalul şi, finalmente, Curtea de Apel au decis că dreptatea este de partea fostului consilier juridic din Primăria Galaţi.
Alt jurist, aceeaşi problemă
Noua conducere a Primăriei Galaţi nu a avut mai mult noroc nici cu Tincuţa Pătruţă, juristul care a condus Serviciul Contencios Juridic al instituţiei timp de peste 10 ani. Municipalitatea i-a imputat peste 6.000 de lei, ce reprezintă cheltuieli de executare silită în urma unui proces pierdut de Primărie cu SC Connex SRL. Societatea ceruse ca municipalitatea să fie obligată să semneze un contract de închiriere pentru un spaţiu de 716 mp, iar judecătorii au admis solicitarea, însă Primăria nu a executat hotărârea judecătorească timp de şase luni de zile. Reprezentanţii municipalităţii susţin acum că singura vinovată de situaţia creată este Tincuţa Pătruţă şi i-au imputat întreaga sumă, dar aceasta spune că nu a ştiut nimic de proces. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi nu i-au dat dreptate Tincuţei Pătruţă, argumentând că avocata Georgeta Iordache s-a ocupat de dosar doar la prima instanţă, iar obligaţia declarării apelului pentru Primărie revenea şefului Serviciului Contencios Juridic. Pentru că Tincuţa Pătruţă nu mai este funcţionar public, municipalitatea a deschis un proces civil împotriva ei şi cere acum recuperarea cheltuielilor cu executarea silită plătite către Connex, aşa cum a stabilit deja Curtea de Apel, dar până acum instanţele de judecată nu s-au decis încă cine spune adevărul.