În perioada 01.06 -28.07. 2016, la frontiera cu R. Moldova au fost înregistrate aproximativ 1.600.000 de treceri, din care 780.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 800.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2015, au fost înregistrate 1.300.000 de treceri, fiind înregistrată o creştere cu 23%.
Încă de la începutul sezonului estival, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus măsuri de suplimentare a personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisa de infrastructura fiecarui punct. De asemenea, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ţinând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.
Până la încheierea perioadei estivale, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă, în continuare, participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Puncte de frontieră existente pe frontiera româno-moldoveană pe raza judeţului Galaţi sunt PTF Oancea (rutier) – corespondet Cahul - R. Moldova şi PTF Galaţi (rutier) – corespondent Giurgiuleşti - R. Moldova.
Reamintim că, pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, a fost dezvoltată o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.
De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere al frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
021.9590 – număr unic de apel al Poliţiei de Frontieră Române
Reamintim că numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră Române, pe întreg teritoriul ţării, este 021.9590. Acest serviciu funcţionează non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei etc. Totodată, apelând numărul 021.9590, cetăţenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc.