22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nicolae avertizează consilierii protestatari: Galaţiul nu va avea buget!
Nicolae avertizează consilierii protestatari: Galaţiul nu va avea buget!
Municipalitatea a prognozat pentru acest an venituri mai reduse la buget, comparativ cu 2010. Veniturile proprii estimate cifrează 374 milioane de lei, faţă de 427 milioane de lei realizate în 2010. Nivelul taxelor şi impozitelor încasate în 2010 a fost de 85%, iar până în prezent municipalitatea a încasat 47% din cota defalcată corespunzătoare impozitului pe venit, redusă în prezent cu 3%. Nicolae a precizat: ”Din aceste motive avem următoarele probleme pe ansamblu: venitul propriu pe 2011 este de 374 milioane de lei, adică 110 milioane de dolari, faţă de 427 milioane lei cât a fost realizat pe 2010 şi 444 milioane programat pe 2010. Sigur că bugetul e nesatisfăcător. Ştiam de 2-3 luni acest lucru, drept pentru care, ca şi anul trecut, am încercat să mai atragem fonduri, după cum urmează: mai avem pe ISPA Canalizare în jur de 6-7 milioane de euro; pe ISPA Gunoi - dotările; mai avem 114 milioane lei în 2011 în curs de contractare, din care la Planul Operaţional Regional 105,8 milioane, pe Planul Operaţional Comun România- Ucraina- Moldova 7, 7 milioane, iar pe cooperare transnaţională Sud-Sud-Est, 580.000 lei. Mai avem solicitări de finanţare, neaprobate încă, de aproximativ 45 milioane de lei”.

Investiţii în vizor

Primarul a prezentat o parte dintre obiectivele de investiţii stabilite, a căror sursă de finanţare va fi un credit de circa 20 de milioane de euro. Primarul a enumerat: asfaltarea mai multor străzi (prinse în cadrul programului ISPA de reabilitare a reţelelor de canalizare şi apă; modernizarea unor străzi din Valea Oraşului şi a altora precum str. Traian, str. Brăilei, str. Rizer, str. Democraţiei); asigurarea utilităţilor la Sala Sporturilor şi Parcul Industrial; finalizarea pavilionului de le centrul medico-social Pechea, precum şi crearea în aceeaşi localitate a unor ateliere de confecţii; reamenajarea Grădinii Publice, a Parcului Rizer şi al celui de la Selgros; realizarea a 50 de locuri de joacă pentru copii; o parcare pentru TIR-uri într-o zonă de la marginea oraşului; consolidarea malului Dunării, a digurilor de apărare; construcţia de locuinţe noi.

Avertisment contra boicoturilor

În ceea ce priveşte boicotul consilierilor locali, edilul şef i-a avertizat că, dacă le vor continua şi pe viitor, atunci oraşul pur şi simplu nu va avea buget. Nicolae a argumentat că un oraş poate funcţiona liniştit şi câte 3-4 ani fără să aibă buget adoptat. Edilul şef a preferat să lase în aer întrebarea legată de dimensiunea oraşelor care funcţionează fără buget, căci pentru Galaţi o asemenea soluţie este inacceptabilă. Nu am devenit încă Adunaţii Copăceni, nu-i aşa?! Totuşi, primarul consideră că disputele din CL se vor stinge, căci Marius Stan va reveni la gânduri mai bune. Conform declaraţiilor primarului, boicotul liberalilor are la bază intenţia lui Marius Stan de a obţine Stadionul Siderurgistul pentru Clubul Oţelul. Pe de cealaltă parte, Combinatul intenţionează să păstreze baza sportivă, iar edilul se vede prins între cele două părţi. Drept pentru care Nicolaie a precizat că va avea o întâlnire şi cu Thierry le Gall, la care va fi tranşat inclusiv acest subiect. Primarul a lansat un avertisment pentru ambele părţi: „Dacă e pe forţă, aşa nu dau la nimeni!”. Iar forţa pare să fie exercitată de Marius Stan, dacă este să luăm în considerare declaraţiile edilului şef.
Consiliul Local se va reuni în şedinţă publică luna viitoare, spune Nicolae.

Articole înrudite