În fiecare an, Sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos. Programul manifestărilor din acest an va debuta în după-amiaza zilei de duminică, 27 noiembrie 2016, ora 15.00, prin Pelerinajul la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, care vor fi aduse la Galaţi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către o delegaţie a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Întâmpinarea sfintelor moaşte se va face de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, însoţit de numeroşi preoţi din cele două judeţe ale Eparhiei şi de mulţimea evlavioasă a credincioşilor, în faţa Universităţii „Dunărea de Jos”. Procesiunea „Călători pe calea sfinţilor” va deschide şirul numeroaselor manifestări pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, după cum urmează:
Duminică, 27 noiembrie 2016
Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael şi Pafnutie
- orele 15.00 – „Călători pe cărările sfinţilor”, procesiune cu racla moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia
- orele 15.30 – Slujbă specială pentru primirea moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia, în Catedrala Arhiepiscopală
- orele 17.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Muceniţe Filofteia, în Catedrala Arhiepiscopală
- orele 18.00 – Slujba Acatistului Sf. Ap. Andrei, urmată de o serie de cateheze şi meditaţii duhovniceşti cu tema „Rugăciunea în comuniune. Înţelesurile spirituale ale pelerinajului cu moaştele Sf. Ap. Andrei şi ale Sf. Mc. Filofteia”

Luni , 28 noiembrie 2016
Sf. Ştefan cel Nou, Sf. Mc. Irinarh
- ora 10.00 – „Ce aşteaptă tinerii/seminariştii de la Biserică. Ce aşteaptă Biserica de la tineri/seminarişti” - simpozion naţional interseminarial cu participarea delegaţiilor mai multor seminarii teologice din ţară şi de la mai multe licee din Eparhia Dunării de Jos; lansarea volumului „Personalităţi bisericeşti din eparhie. Importanţa lor zonală, naţională şi internaţională” – Sala de Expoziţii Temporare “Sergiu Dumitrescu” a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos
- orele 18.00 – Expoziţia „În prag de sărbătoare” – Sala de Expoziţii Temporare “Sergiu Dumitrescu” a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos
- orele 18.00 – Expoziţia de icoane „Icoana din sufletul tânărului”, realizate de elevii secţiei Patrimoniu de la Seminarul Teologic – Galaţi şi de la alte seminarii teologice din Patriarhia Română – foaierul Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galaţi

Marţi, 29 noiembrie 2016
Sf. Mc. Paramon, Filumen şi Valerian
- ora 9.00 – Sfânta Liturghie arhierească, program liturgic şi catehetic organizat pentru elevii şi cadrele didactice ale Seminarului Teologic „Sf. Andrei” – Galaţi – Capela Sf. Ap. Andrei a Seminarului Teologic
- ora 11.00 – „Sf. Ap. Andrei auzit prin glasuri cristaline de copii”, program cultural-educativ închinat Sfântului Apostol Andrei, organizat de clasele primare ale Seminarului Teologic din Galaţi – Capela Sf. Ap. Andrei a Seminarului Teologic
- ora 10.00 – „Sfântul Andrei - ocrotitorul siderurgiştilor”, program liturgic şi catehetic organizat pentru lucrătorii platformei siderurgice „ArcelorMittal”, cu prilejul aducerii spre închinare a moaştelor Sf. Andrei – capela “Sf. Ap. Andrei – platforma siderurgică „ArcelorMittal”
- orele 18.00 - Slujbă de priveghere închinată Sf. Apostol Andrei - Catedrala Arhiepiscopală şi toate bisericile din municipiul Galaţi
- orele 18.00 – „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, concert de muzică bisericească şi laică, cu participarea corului Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi şi a altor formaţiuni corale – Teatrul Muzical “Nae Leonard” din Galaţi
- orele 19.00 - „Pelerinajul luminii”, pelerinaj închinat Sfântului Apostol Andrei, pe traseul Catedrala arhiepiscopală - biserica „Sf. Andrei” a Seminarului Teologic din Galaţi
Miercuri, 30 noiembrie 2016
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României şi al oraşului Galaţi
Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei
- ora 8.00- 9.00 – Acatistul Sf. Ap. Andrei şi cel al Sfintei Muceniţe Filofteia, în Catedrala Arhiepiscopală
- ora 9.00 – Sfânta Liturghie închinată Sf. Ap. Andrei - Catedrala Arhiepiscopală şi toate bisericile din municipiul Galaţi
- orele 12.00 – „În căutarea celor trişti şi singuri”, program social-filantropic de oferire a unor pachete cu alimente sau hrană caldă la 20 de familii sărace din fiecare parohie
- orele 13.00 – „Sfântul Apostol Andrei – model de apostolat pentru studenţi”, program de colinde organizat de către ASCOR „Sf. Ap. Andrei” - Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai filialelor A.S.C.O.R. din ţară - capela A.S.C.O.R. a Studenţilor din Complexul „Al. I. Cuza“, Galaţi

Joi, 1 decembrie 2016
Sfântul Prooroc Naum; Sf. Filaret Milostivul

Ziua naţională a României
- ora 8.00 - Sfânta Liturghie
- ora 10.00 - Te-Deum, la Ziua Naţională, în Catedrala Arhiepiscopală şi în toate bisericile.