Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că raportul de evaluare emis pe 7 noiembrie 2011, prin care s-a constatat încălcarea de către Florin-Costin Pâslaru, deputat PSD de Galaţi, a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, a rămas definitiv prin necontestare. Având în vedere rămânerea definitivă a raportului de evaluare, ANI a solicitat introducerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor încheiate de către Florin Pâslaru cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese.
„Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie. Instanţa va dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară”, se arată în comunicatul remis de ANI.
„Taxat” pentru că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar
Pe 7 noiembrie 2011, ANI a constatat faptul că Florin Pâslaru a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, începând cu anul 2009, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, încălcând, astfel, prevederile legale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Beneficiul patrimonial obţinut, începând cu anul 2009 de către fiul deputatului Pâslaru a fost de 21.662 lei (aproximativ 5.158 Euro).
Camera Deputaţilor trebuie să dispună eliberarea lui din funcţie
Agenţia a comunicat Camerei Deputaţilor raportul de evaluare a conflictului de interese, deoarece, potrivit art. 25, alin. 3 din Legea nr. 176/2010, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie”.
Precizăm că persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă, sau a încetării de drept a mandatului. Asta înseamnă că Pâslaru îşi va pierde mandatul de deputat, cât a mai rămas din el, dar poate candida din nou la viitoarele alegeri. Să nu uităm, însă, că deputatul gălăţean este afectat şi de Legea lustraţiei, acesta având şi dosar de colaborator al fostei Securităţi. Oricum ar fi, nu mai poate ocupa funcţii numite, dar poate fi ales.
A fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte
Camera Deputaţilor va trebui să ia măsuri, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 29, alin. 3 din Legea nr. 176/2010, „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când raportul de evaluare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”. Lucrurile nu se vor opri, însă, aici, deoarece Agenţia a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Florin Pâslaru a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României, dosarul aflându-se în instrumentarea Parchetului.