Timp de opt zile, echipa Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a participat la cel mai mare şi important eveniment agricol din România, târgul INDAGRA, fiind singura facultate de acest gen din România care a participat la acest târg. Echipa facultăţii – coordonată de dr. ing. Petre Alexe şi compusă din: asistent doctor inginer Cristian Dima, doctorand Carmen Bolea şi Elena Ioniţă, Mihaela Turturică, Marina Chirilă, Mihai Cerbu, Simon Neagu şi Cornel Veliche – a prezentat la târg o gamă variată de produse alimentare inventate de studenţii gălăţeni în cele trei staţii-pilot ale facultăţii (de bere, carne şi lapte), staţii modernizate construite cu 3 milioane de euro, fonduri europene, unităţi ce reproduc la scară mică linii de fabricaţie ale întreprinderilor de produse alimentare.
Potrivit asistent doctor inginer Cristian Dima, de la Facultatea de Chimie Alimentară, produsele cu care s-a prezentat facultatea de la Galaţi se înscriu în noile tendinţe ale industriei alimentare, tendinţe care impun existanţa de produse dietetice, fără aditivi sau conservanţi, produse fără gluten - o provocare pentru producătorii de alimente. Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi le oferă acestor agenţi economici soluţii de produse alimentare căutate de consumatori dar şi care pot fi obţinute fără costuri suplimentare de producţie. “Se doreste a se introduce noţiunea de «etichetă curată», cu cât mai puţini aditivi. Fără aceşti aditivi apar probleme tehnologice care ar putea afecta nu neapărat calitatea produsului, ci întregul proces tehnologic. Şi atunci, trebuie să vii cu ceva astfel încât să te aliniezi standardelor europene, dar să nu faci foarte multe modificări la linia tehnologică din fabrica respectivă, pentru că altfel s-ar impune costuri suplimentare pe care agenţii economici nu le doresc”, spune asistent doctor inginer Cristian Dima, coordonatorul echipei de studenţi ai facultăţii care au participat, timp de 8 zile, la Târgul Indagra.
În cele şase zile de interacţiune directă cu consumatorii, reacţiile tuturor au fost promiţătoare, a spus Carmen Bolea, doctorand: “Am venit la târg cu mai multe produse, respectiv: un salam de vară, cel clasic, şi unul tip mozaic în care grăsimea animală a fost înlocuită cu cea vegetală, două tipuri de muşchi file, un salam îmbunătăţit cu adaos din proteină miofibrilară din peşte, pâinea cu adaos din proteină tip peşte, produsele obţinute în staţia pilot de lapte – sana şi smântâna şi o brânzică mov, în care s-a adăugat o cantitate importantă de antocian (colorant natural) prin adaos de făină de orez negru – iar la acest produs trebuie să vă spun că cei care l-au gustat mi-au cerut chiar şi pentru acasă, deşi au mărturisit că nu consumau de regulă lactate... Am mai avut pate-uri vegetale din linte şi bob, care de asemenea au prins foarte mult, deoarece oamenii s-au săturat de pateurile doar din soia, şi am mai avut o variantă sănătoasă a acadelei, un produs aglutenic, din făină de orez intergal, unt de cocos, unt... toate bunătăţile, iar copiii au fost cei mai încântaţi”.
Astfel de alimente pot fi oricând gata să ajungă pe rafturile magazinelor, Facultatea de Chimie Alimentară oferind invenţiile brevetate agenţilor economici interesaţi. O abordare modernistă a noţiunii de cercetare universitară, spune decanul de vârstă al Facultăţii de Chimie Alimentară, Petre Alexe: “Până acum tot aşteptam să fim contactaţi de departamentele de cercetare ale producătorilor din industria alimentară, dar văzând că aceste contacte întârzie, ne-am gândit să venim noi în întâmpinarea agenţilor economici, iar târgul Indagra a fost o foarte bună ocazie pentru acest lucru”.
Prima reacţie a agenţilor economici nu a întârziat să apară, facultatea de la Galaţi fiind invitată de Camera de Comerţ Româno-Germană să participe, pe 22 noiembrie, la un workshop cu 9 firme străine de industrie aliementară.