Numărul cererilor de debranşare de la sistemul de furnizare centralizată a agentului termic a crescut cu 600 faţă de anul trecut. Astfel, dacă până la 15 august 2014 (termenul limită de depunere a cererilor de debranşare) SC Apaterm primise 2.300 de cereri de eliberare a avizelor de debranşare, anul acesta, până la mijlocul lunii, SC Calorgal primise 2.900 astfel de cereri. Având în vedere că la începutul lunii august Calorgal avea deja 2.700 de cereri de avizare depuse, înseamnă că pe ultima sută de metri, nu mai puţin de 200 de familii s-au înghesuit la societatea de distribuţie a agentului termic să depună dosarele cu solicitările de debranşare. „Nu toate cererile reprezintă apartamente care s-au debranşat de la sistemul de încălzire, căci în unele cazuri, cam 725, din primele date pe care le avem, vorbim de familii care au renunţat doar la furnizarea în sistem centralizat a apei calde menajere, în schimbul boilerelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Calorgal, Mihai Costache. Cifra este semnificativă dacă o comparăm cu cele 300 de familii care, anul trecut, au renunţat la apa caldă menajeră livrată de Apaterm în schimbul boilerelor. Comparativ, se poate spune că în decurs de un an numărul celor care nu mai au încredere în livrarea apei calde menajere în sistem centralizat a crescut cu aproape 60%!
Pe de altă parte, cifra reală a debranşărilor din municipiul Galaţi nu este cunoscută, întrucât nu toţi gălăţenii se debranşează în mod legal de la sistemul centralizat de încălzire, având în vedere procedurile legale restrictive, dar şi tarifele impuse de Calorgal pentru debranşare. De pildă, SC Calorgal nu aprobă debranşările apartamentelor situate în zonele unitare de încălzire, iar în restul cazurilor, avizele de debranşare se emit doar dacă se face dovada încălzirii apartamentului cu o altă sursă de încălzire - centrală termică, panouri radiante etc. Or sunt foarte mulţi gălăţeni care se debranşează pentru că nu mai au bani să îşi achite facturile la încălzire, situaţie în care este puţin probabil ca aceşti oameni să găsească, peste noapte, fonduri, pentru centrale termice sau sisteme de încălzire electrică, prin podea!
Nu trebuie uitate nici instituţiile publice care, recent, au decis debranşarea de la sistemul centralizat, optând pentru montarea de centrale termice individuale. Vorbim despre opt apartamente de tip familial ale Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi de două creşe (din Ţiglina I şi Micro 19).
Urmează calculul „la centimă” al cheltuielilor pentru căldură
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Calorgal, din totalul celor 727 de asociaţii de proprietari, care însumează 98.000 de apartamente din municipiul Galaţi, 658 de asociaţii, cu 92.000 de apartamente, sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire. Totuşi, la ora actuală, doar 436 asociaţii au semnat noile convenţii cu Calorgal şi, ca atare, doar aceste asociaţii (care însumează 2.850 de scări de bloc, din totalul de 4.000 scări, câte există în municipiul Galaţi) vor primi agent termic în sistem centralizat. În cele 436 de asociaţii există un număr total de 67.000 de apartamente, dar din acestea 19.000 sunt debranşate şi doar 48.000 de apartamente mai sunt legate la sistemul de furnizarea centralizată a agentului termic. “Trebuie luat în calcul şi faptul că din cele 48.000 de apartamente, 12.000 sunt nelocuite, deci ele nu sunt consumatoare de apă caldă menajeră în prezent”, a mai adăugat Mihai Costache. Deşi pare irelevant, numărul apartamentelor nelocuite este important pentru distribuitorul de agent termic, SC Calorgal, întrucât un număr mai mic de consumatori reali determină modificări în parametrii de livrare a agentului termic - este vorba în primul rând de presiunea cu care se livrează acest agent termic.
Pentru stabilirea cu exactitate a redimensionării reţelelor de termoficare (corespunzătoare cu numărul redus de consumatori), dar şi a sumelor cu subvenţiile pe care Primăria Galaţi trebuie să le aloce, funcţie de consumul real de agent termic (consum care se va calcula „la centimă”, inclusiv în funcţie de numărul de calorifere din apartament, numărul de elemenţi, materialul din care sunt fabricate aceste calorifere, „părţile comune” din bloc etc - mai spune Mihai Costache), Primăria municipiului Galaţi a alocat, săptămâna trecută, prin rectificare bugetară adoptată în şedinţă deîndată, suma de 150.000 de lei. Conform proiectului adoptat de Consiliul Local, banii sunt alocaţi pentru realizarea unui studiu care să spună câte apartamente au rămas conectate la reţeaua de furnizare în sistem centralizat a agentului termic.