26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cum putem salva sistemul de termoficare al oraşului?
Cum putem salva sistemul de termoficare al oraşului?

Sistemul de termoficare din Galaţi ar putea fi menţinut şi transformat într-o investiţie eficientă dacă autorităţile locale s-ar implica în modernizarea sa conform standardelor europene, dar şi cu ajutorul fondurilor europene. Aceasta este concluzia la care a ajuns Felix Căprariu (fost consilier personal al ministrului Energiei din Guvernul Ponta), preşedintele subcomisiei special constituite pentru analizarea situaţiei privind termoficarea oraşului. Subcomisia a fost înfiinţată la nivelul Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Galaţi după ce, pe 23 februarie, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social la care au luat parte şi liderii Blocului Naţional Sindical, preşedintele Dumitru Costin şi vicepreşedintele Ion Pisc, s-a discutat cu îngrijorare despre soarta termoficării din oraş. La finalul acelei întâlniri, s-a stabilit înfiinţarea unei comisii speciale care să stabilească un punct de vedere pe acest subiect.
După aproape o lună şi jumătate de la înfiinţare, preşedintele comisiei, Felix Căprariu, a prezentat un punct de vedere. Acesta a făcut referire la strategia de termoficare – studiu realizat şi aprobat de CL în ianuarie 2015 - şi a opinat că Galaţiul trebuie să menţină sistemul de termoficare, dar modernizat, aşa cum s-a întâmplat deja în alte municipii din ţară, precum Braşov sau Focşani. De altfel, programul de modernizare şi relansare a sistemului de termoficare din Focşani a mai fost prezentat gălăţenilor în urmă cu doi ani, de către PDL de la acea vreme, moment în care partidul a organizat o masă rotundă pe tema termoficării, la care invitaţi au fost şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din ţară unde sistemul de termoficare a fost modernizat cu fonduri europene, aşa cum s-a întâmplat la Focşani. Numai că reprezentanţii Focşaniului au menţionat un lucru extrem de clar – pentru ca un astfel de sistem să funcţioneze şi să fie eficient nu s-a mai aplicat nici un fel de clemenţă datornicilor, orice întârziere la plată fiind sancţionată dur, prin debranşarea apartamentului de la sistemul de termoficare.
Reîntorcându-ne la Galaţi, Felix Căprariu a recomandat administraţiei locale implementarea în două “zone critice” ale oraşului a unui sistem pilot de termoficare care însă să îndeplinească mai multe cerinţe, precum: să reabiliteze actualele instalaţii uzate ale Calorgal, să promoveze tehnologii eficiente şi curate prin utilizarea de surse cu randament ridicat – cogenerare de înaltă eficienţă – şi care îndeplinesc normele de protecţie a mediului. Cât priveşte alegerea tipului instalaţiilor de cogenerare, trebuie ţinut cont de nivelul consumului, accesibilitatea şi siguranţa alimentării cu combustibil, nivelul de poluare, volumul de investiţii necesare şi preţul energiei termice la consumatorul final.
Ca şi în cazul Focşaniului, comisia gălăţeană face trimitere şi la posibilitatea de finanţare a realizării unui astfel de sistem prin accesarea de proiecte cu finanţare europeană. În context, se face referire la Programul – Axa Prioritară 3 – Sprijinirea Tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţie 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a a energiei şi utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice.
“În stabilirea soluţiilor de eficientizare a alimentării cu energie termică a municipiului Galati trebuie avut în vedere şi cadrul legislativ aflat în modificare datorită adoptării noilor recomandări ale Comisiei Europene – DG Energy, Strategia Energetică Naţională, aflată în dezbatere publică, în consecinţă recomandăm continuarea activităţii Subcomisiei de Termoficare a Muncipiului Galaţi pentru a putea realiza un plan de măsuri ce pot fi integrate în Strategia de dezvoltare locală, în Strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi şi, nu în ultimul rând, în Strategia SC Calorgal”, mai arată raportul comisiei.
Totuşi, avertizează comisia, “investiţia în cogenerare e mare, iar recuperarea ei se face în termen de 7-10 ani şi mai mult, în funcţiile de condiţiile concrete de funcţionare”!


Articole înrudite