27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
COD PORTOCALIU, ÎN JUDEȚUL GALAȚI: Ploi torențiale, vijelii și grindină, până la ora 23:00
COD PORTOCALIU, ÎN JUDEȚUL GALAȚI: Ploi torențiale, vijelii și grindină, până la ora 23:00

Avertizarea meteorologică de COD PORTOCALIU emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) are ca interval de valabilitate: 19 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00, iar fenomenele vizate sunt ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată, zonele afectate fiind conform hărții (foto deschidere).

Astfel, potrivit ANM, în județele Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și în zona de munte a județelor Suceava, Neamț  și Argeș va ploua abundent. În județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea instabilitatea atmosferică va fi accentuată și vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat 60...80 l/mp.

Totodată, ANM menționează că ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, autoritățile fac apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

În situația manifestării vântului puternic, se recomandă populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.


Articole înrudite