Două asocieri de firme s-au înscris în cursa pentru a construi la Galaţi primul heliport medical din sud-estul României dotat cu sisteme moderne de aterizare a elicopterului SMURD.
Astfel, Asocierea Consumcoop Galaţi (Leader), SC Moviland Met SRL, Soradi Development SRL, cu subcontractanţii Mar-Ina Prodprest SRL şi AB-EL SRL se luptă în oferte cu Asocierea RBX Electric Flash Led (Leader), Edlex Pro Consulting SRL având subcontractanţi Gamserv Protect SRL, Gamserv Cons SRL şi Zingher Construct SRL - terţ subcontractant.
În acest moment, cele două oferte depuse în cadrul licitaţiei sunt evaluate din punct de vedere tehnic, urmând să fie realizate şi celelalte proceduri pentru desemnarea unui câştigător, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
„Heliportul, care va avea aproape 600 de mp, va fi construit pe acoperişul parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean, iar conexiunea cu noua Unitate de Primiri Urgenţe se va realiza prin intermediul unei pasarele şi a lifturilor exterioare. Această investiţie prevede şi extinderea parcării supraetajate din curtea Spitalului Judeţean cu încă un etaj, adică cu peste 4100 de mp, ceea ce înseamnă că vor fi amenajate alte 151 de noi locuri de parcare. În acest moment, cele două oferte depuse în cadrul licitaţiei sunt evaluate din punct de vedere tehnic, urmând să fie realizate şi celelalte proceduri pentru desemnarea unui câştigător. Valoarea investiţiei este de peste 27,6 milioane de lei“, spune Costel Fotea.