21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a avut ieri o primă discuţie cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru a pune la punct o serie de detalii privind stabilirea rutei pe care o va avea drumul care va reprezenta varianta de ocolire a municipiului Galaţi.
Proiectul de elaborare a variantei de ocolire a municipiului Galaţi a fost pus pe masa parlamentarilor în momentul discutării bugetului de stat pe anul 2012 şi a fost aprobat odată cu aprobarea bugetului. În consecinţă, Ministerul Transporturilor a organizat licitaţia pentru stabilirea firmei care va realiza studiul de fezabilitate, iar la finele lunii februarie a fost semnat contractul de servicii referitor la „Asistenţa tehnică pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Galaţi”.
„Am transmis tuturor factorilor de decizie din Galaţi invitaţia de a participa la această întâlnire pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru ruta variantei ocolitoare a municipiului Galaţi, rută care va asigura preluarea traficului greu care vine dinspre zona de frontieră – Vama Oancea şi Vama Giurgiuleşti - şi va evita intrarea în Galaţi a maşinilor cu gabarit mare. Am propus ca varianta de ocolire să meargă pe ruta Punctul de frontieră Giurgiuleşti – DN2B – Centura de Est a Galaţiului – malul Lacului Brateş (paralel cu calea ferata) – DN24D – DJ255A (Gârboavele) ocolirea localităţilor Odaia Manolache şi Mihail Kogalniceanu – DJ251 – ocolire localitatea Traian – DN 25”, a precizat preşedintele CJ.
La întâlnire au participat reprezentanţii municipalităţii gălăţene, cei ai primăriilor localităţilor care urmează să fie traversate de varianta ocolitoare, reprezentanţii instituţiilor de protecţia mediului, poliţiei şi deţinătorii de utilităţi (apă şi canalizare, gaze, electricitate, telecomunicaţii).
„Am dorit ca după ce am realizat sectoarele de drum dinspre cele două puncte de frontieră de pe teritoriul judeţului Galaţi – Giurgiuleşti şi respectiv Oancea – să continui proiectul de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere a judeţului prin construirea variantei ocolitoare a municipiului Galaţi pentru ca acesta să corespundă strategiei de dezvoltare durabilă care are ca scop şi creşterea gradului de accesibilitate a transportatorilor rutieri către arterele naţionale şi europene”, a precizat preşedintele Eugen Chebac.
Valoarea totală a lucrării a fost estimată la aproximativ 205 milioane de lei, lungimea totală a arterei fiind de 48 de km. Traseul propus a fost în aşa fel ales încât să ocolească, pe cât posibil, zonele locuite din localităţile tranzitate, dar să se suprapună şi cu drumuri existente.
O rută de importanţă capitală
Judeţul Galati, al patrulea centru industrial al României, acoperă aproximativ 1,9% din suprafaţa ţării (4.466 kmp) la extremitatea est-centrală, în sectorul fluvio-maritim. Pe teritoriul judeţului existăa două puncte de trecere a frontierei, respectiv Oancea şi Galaţi, care au fost modernizate conform cerinţelor europene, cu atât mai mult cu cât judeţul Galaţi este în prezent nu numai graniţă a României dar şi a Uniunii Europene.
Din punctul de vedere al infrastructurii de transport rutier, importanţa deosebită a judeţului Galaţi este dată de vecinătatea punctelor de frontieră cu Republica Moldova şi apropierea de frontiera cu Ucraina, dar şi de faptul că în această zonă se poate face trecerea de la calea ferată cu ecartament larg – tipică statelor ex-sovietice - la cea cu ecartament îngust, specifică ţărilor europene.
De altfel, poziţia sa geografică strategică oferă Galaţiului un statut aparte - cel de nod pentamodal de transport. Aici se reunesc căile de transport terestre - feroviare şi rutiere - cu cele fluviale şi maritime având conexiuni foarte bune.
Din păcate, traficul rutier ce tranzitează prin punctele de frontieră amintite precum şi conexiunile dintre transportul rutier şi cel fluvial se descarcă, în mod inevitabil pe intravilanul municipiului Galaţi, de unde, după tranzitarea întregului municipiu, se ramifică spre direcţiile de destinaţie. Această situaţie duce la o supra-exploatare a infrastructurii de transport actuale a municipiului Galaţi, la îngreunarea traficului, ambuteiaje, accidente şi creşterea poluării fonice şi a aerului. Tendinţele actuale sunt, în continuare, de creştere a traficului de marfă pe teritoriul municipiului Galaţi, datorită atât tranzitului de marfuri la frontieră cât şi datorită situaţiei economice aparte a oraşului.


Articole înrudite