În această perioadă a anului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale verifică unităţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în apropierea instituţiilor de învăţământ. În doar două zile oamenii legii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale agenţilor economici care au fost depistaţi că vindeau ţigări la bucată. Valoarea totală a amenzilor este de 30.000 lei.
Trebuie precizat că, persoanele juridice care încalcă legea 349/2002 – actualizată, riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 lei la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
De la începutul anului, în baza legii 349/2002 – actualizată, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au încheiat 140 procese verbale, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 38.250 lei.
În 2016 poliţiştii locali, pentru nerespectarea prevederilor legii privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 5.900 lei. Cele mai multe dintre amenzi au fost aplicate unor persoane fizice care fumau în locaţii precum: spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare sau scări de bloc.