24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost instituită STARE DE ALERTĂ în judeţul Galaţi
A fost instituită STARE DE ALERTĂ în judeţul Galaţi

În urma inundaţiilor devastatoare de zilele trecute care s-au soldat, în judeţul Galaţi, cu 7 persoane decedate si mii de case şi gospodării acoperite de ape, drumuri şi şcoli distruse, mii de oameni care au pierdut toată agoniseala de-o viaţă, autorităţile locale au cerut să se instituie stare de alertă
Urmare a hotărârilor Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă constituite în judeţele Galaţi şi Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim ministrul, ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două judeţe.
În acest sens, de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost trimisă informarea către Instituţiile Prefectului Galaţi şi Vaslui, urmând să fie emise noi horărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităţilor afectate.

Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în această seară (luni, 16 septembrie 2024) hotărârea privind instituirea stării de alertă la nivelul judeţului Galaţi, în perioada 16.09.2024 - 16.10.2024. Prin aceeaşi hotărâre a fost aprobat şi planul de măsuri şi acţiuni pe perioada stării de alertă, generată de inundaţii.

Măsuri adoptate pentru  perioada stării de alertă: 
a. Măsuri de prevenire
- C.L.S.U. (Comitetul Local pentru Situații de Urgență) asigură serviciul de permanentă, cu personal instruit, la sediul primăriei pentru centralizarea şi transmiterea operativă către Centrul operaţional judeţean din cadrul I.S.U. Galaţi a datelor şi informaţiilor cu privire la apariţia şi evoluţia stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă. 
- C.L.S.U., în colaborare cu autorităţile competente, asigură actualizarea evidenţei cu persoanele aflate în dificultate / sau a căror stare de sănătate poate fi afectată, a persoanelor dializate, a femeilor însărcinate şi aflate la termen în această perioadă.
- C.L.S.U. va asigura distribuirea apei potabile îmbuteliate, a alimentelor de bază şi a materialelor de primă necesitate distribuite de Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi; 
b. Avertizarea populaţiei
- C.J.S.U. (Consiliul Județean pentru Situații de Urgență) verifică operaţionalizarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, operatori economici şi instituţii publice din subordinea consiliului local;
c. Limitarea şi înlăturarea consecinţelor fenomenului produs
•    Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă:
- operaţionalizează complet serviciile pentru curăţarea drumurilor comunale cu operatorii economici specializaţi sau prin utilaje proprii;
- pregătesc spaţii adecvate care pot fi utilizate pentru cazarea/hrănirea persoanelor evacuate din locuinţele afectate de inundaţii;
- transmit operativ către Centrul operaţional judeţean din cadrul I.S.U. Galaţi solicitări privind necesarul de forţe de intervenţie umană pentru evacuarea / sprijinul persoanelor 
- transmit operativ Centrul operaţional judeţean din cadrul I.S.U. Galaţi solicitări privind necesarul de forţe de intervenţie umană pentru îndepărtarea apei şi nămolului din locuinţele populaţiei/instituţii publice/unităţi de învăţământ/unităţi de cult;  
•    C.J.S.U. Galaţi :
- dispune constituirea de formaţii dotate cu mijloace de intervenţie pentru sprijinirea comitetelor locale, în cazul în care este depăşită capacitatea de intervenţie a acestora (în alcătuirea acestora intră personal şi utilaje aflate în dotarea instituţiilor care asigură funcţii de sprijin, conform HG nr. 557/2016);
•    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi:
- asigură fluxul informaţional atât cu instituţiile care asigură funcţii de sprijin în cadrul C.J.S.U., cât şi cu toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă;
- acordă asistenţă tehnică de specialitate C.L.S.U. privond măsurile ce se impun a fi luate în funcţie de situaţia operativă din teren;
- solicită sprijin şi asigură coordonarea misiunilor de intervenţie umană pentru îndepărtarea apei şi nămolului din locuinţele populaţiei/instituţii publice/unităţi de învăţământ/unităţi de cult;  
- coordonează acţiunile echipajelor de intervenţie formate din voluntari;
- cooperează şi acordă sprijin S.A.J. Galaţi pentru rezolvarea cazurilor medicale;
- asigură sprijin în transportul şi distribuirea ajutoarelor pentru populaţia afectată;
- asigură rezerve de intervenţie constând în personal şi tehnică pentru intervenţia în timp operativ, în funcţie de necesităţi;
Instituţii care asigură funcţii de sprijin în cadrul C.J.S.U.:
•    Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi:
- asigură echipajele necesare pentru blocarea accesului pe drumurile naţionale şi judeţene conform dispoziţiilor de închidere emise, cu respectarea prevederilor legale;
- asigură menţinerea ordinii publice în localităţile şi zonele afectate şi intensifică măsurile de prevenire şi combatere a infracţiunilor sau altor manifestări antisociale;
- asigură controlul şi îndrumarea circulaţiei rutiere, precum şi deplasarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de urgenţă;
- desfăşoară activităţi pentru identificarea victimelor şi întocmeşte situaţia cu persoanele dispărute;
•    Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi:
- asigură constituirea unor efective suplimentare la sediile unităţii şi sub-unităţilor prin constituirea de rezerve de intervenţie, în sprijinul populaţiei afectate la nivelul unităţilor administrariv teritoriale afectate de inundaţii;
- asigură menţinerea/restabilirea ordinii publice în localităţile şi zonele afectate şi intensifică măsurile de prevenire şi combatere a infracţiunilor sau altor manifestări antisociale;
- I.P.J., I.J.J. şi I.S.U. Galaţi vor asigura creşterea capacităţii operaţionale a unităţilor, dacă situaţia operativă o va impune .
•    Garnizoana Galaţi:
- participă cu autospeciale şi personal la operaţiunile de îndepărtare a apei şi nămolului din locuinţele populaţiei/instituţii publice/unităţi de învăţământ/unităţi de cult, în funcţie de solicitările primite din partea Centrului operaţional judeţean din cadrul I.S.U. Galaţi; 
- asigură mijloace adecvate pentru transportul unor echipe de intervenţie, precum şi al ajutoarelor umanitare către localităţile afectate, la solicitarea C.J.S.U.;
•    Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi
- asigură, în măsura posibilităţilor, persoane private de libertate la operaţiunile de îndepărtare a apei şi nămolului din locuinţele populaţiei/instituţii publice/unităţi de învăţământ/unităţi de cult; 
•    Secţia Drumuri Naţionale Galaţi:
- stabileşte forţe şi mijloace şi asigură fonduri pentru refacerea drumurilor naţionale şi a podurilor afectate de viituri; 
- asigură închiderea temporară a drumurilor cu probleme pentru a fi evitate blocajele în trafic, concomitent cu asigurarea operaţiunilor de curăţare şi degajare a carosabilului de aluviuni;
-    asigură transmiterea datelor şi informaţiilor către Centrul operaţional judeţean cu privire la forţele şi mijloacele de intervenţie, situaţia drumurilor şi infrastructurii rutiere pe care se desfăşoară lucrării de reparaţii;
•    Consiliul Judeţean Galaţi: 
-    stabileşte forţe şi mijloace şi asigură fonduri pentru refacerea drumurilor judeţene şi a podeţelor afectate de viituri; 
-    asigură închiderea temporară a drumurilor cu probleme pentru a fi evitate blocajele în trafic, concomitent cu asigurarea operaţiunilor de curăţare şi degajare a carosabilului;
•    Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor:
-    asigură coordonarea activităţilor de strângere a cadavrelor şi dirijarea lor pentru distrugere prin metode alternative; 
•    Direcţia de Sănătate Publică Galaţi:
- asigură distribuirea de medicamente către unităţile administrativ teritotriale afectate de inundaţii; 
- asigură stocurile necesare de vaccinuri şi medicamente în vederea  imunizării populaţieie din localităţile afectate;  
- în colaborare cu Societatea de Cruce Roşie – Filiala Galaţi, autorităţile publice locale, S.A.J., I.S.U, I.P.J şi I.J.J. Galaţi, asigură identificarea, găzduirea şi aplicarea tratamentelor medicale necesare persoanelor a căroror locuinţe au fost distruse de inundaţii;
-    asigură controlul potabilităţii surselor de apă din localităţile afectate de inundaţii; 
- asigură dezinfectarea zonelor afectate de inundaţii; 
- Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi:
- asigură necesarul de personal medical pentru intervenţie în situaţia creşterii numărului de solicitări prin numărul unic de urgenţă 112;
- solicită sprijin autorităţilor abilitate pentru facilitarea accesului în zonele afectate;
•    Sucursala de distribuţie a energiei electrice Galaţi: 
- suplimentează formaţiunile de intervenţie în vederea asigurării operative a intervenţiilor de remediere a avariilor apărute;
- asigură coordonarea acţiunilor care vizează refacerea infrastructurii de transport şi distribuţie a energiei electrice, respectiv asigurarea acesteia către populaţie;
- asigură transmiterea datelor şi informaţiilor către Centrul operaţional judeţean cu privire la forţele şi mijloacele proprii aflate în misiuni de intervenţie, numărul localităţilor nealimentate cu energie electrică, numărul posturilor de transformare, reţelelor de înaltă şi joasă tensiune afectate.


Articole înrudite