23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Zaharia vrea să fie pe teren cu Ceahlăul
Zaharia vrea să fie pe teren cu Ceahlăul

Alexandru Zaharia a fost adus ca o mare speranţă la Oţelul în urmă cu un an şi jumătate. Jucătorul originar din Bucureşti marcase câteva goluri spectaculoase pentru echipa din Turnu Severin şi intrase în vizorul lui Narcis Răducan. Directorul executiv al Oţelului l-a adus la Galaţi, însă Alex a avut ghinion şi a suferit o accidentare gravă în cantonamentul din Spania. Mijlocaşul nu a putut evolua deloc în returul campionatului 2012-2013. Odată cu venirea lui Ionuţ Badea la cârma echipei gălăţene, se părea că Zaharia va deveni un om de bază, însă în cantonamentul din Anglia, mijlocaşul a suferit o recidivă la accidentarea care l-a ţinut pe tuşă jumătate de an. Zaharia a început să joace propriu-zis la Oţelul abia după venirea lui Ewald Lienen. Alex a intrat pe teren şi a înscris golul victoriei în partida cu Corona, printr-un şut fabulos. Au urmat apoi câteva meciuri nu prea reuşite, pentru ca pe finalul campionatului Zaharia să înscrie în partidele cu Concordia şi Viitorul goluri parcă trase la indigo. Alex devenise, în sfârşit, un om de bază la echipa gălăţeană. A venit pauza de vară, iar situaţia lui Zaharia s-a complicat. Jucătorul a fost nemulţumit că nu i s-au plătit restanţele salariale şi a anunţat că pleacă, însă s-a răzgândit. Zaharia mai este sub contract cu echipa de la Dunăre şi trebuie să negocieze un nou cuantum al contractului. Jucătorul a declarat că şi-ar dori să fie pe teren în partida cu Ceahlăul, dar că nu a ajuns încă la un acord cu conducerea clubului gălăţean. Oţelul are nevoie de Zaharia, însă Alex nu trebuie să uite că a fost plătit pe toată perioada îndelungată cât a fost accidentat. Oţelul i-a întins o mână de ajutor, astfel că acum a venit rândul jucătorului să facă un gest de nobleţe. Caracterul este o floare tot mai rară în sportul românesc, iar Alex Zaharia trebuie să demonstreze că posedă această calitate pe cale de dispariţie. Suporterii echipei gălăţene speră să-l vadă pe Zaharia în teren la meciul de sâmbătă, din Cupa Ligii, cu Ceahlăul.


Articole înrudite