25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Vikingii” de la CSS Arcada, la masa bogaţilor
„Vikingii” de la CSS Arcada, la masa bogaţilor

La Zalău se dispută în perioada 11-15 mai turneul final al Campionatului Naţional de volei pentru speranţe masculin. Galaţiul va fi reprezentat în premieră de „vikingii” de la CSS Arcada. Cele opt echipe care au fost repartizate în două grupe după cum urmează: CTF Mihai I Bucureşti, Academia de Volei Mihai Lazăr Zalău, LPS Suceava, CSS Caransebeş - grupa I respectiv CSM Bucureşti, CSS Avram Iancu Ştei, CSS ARCADA GALAŢI, CSS Zalău - grupa II.
„Cum am mai spus ne-am îndeplinit obiectivul de anul acesta, dar mergem la turneu gata de luptă pentru o medalie. Ne-am pregătit pentru turneul acesta şi orice joc îl vom trata serios şi la victorie. În acelaşi timp suntem realişti, ştim că suntem pentru prima dată acolo şi că o să ne fie greu, dar mergem să ne batem. Orice meci de acolo este un bonus de experienţă pentru noi şi sper ca băieţii mei să se bucure de acest turneu. Ne dorim să facem o figură frumoasă”, ne-a declarat antrenorul „vikingilor” Alin Andrei Lazăr.
Lotul de jucători al echipei CSS Arcada pentru turneul final: Eduard Ionescu, Cristi Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Răzvan Sîmpetru, Cristi Ungureanu, Vlad Ovidenie, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Bogdan Neştian, Andrei Doca, Robert Stamate, Albertin Partene, Alexandru Gherghea. Programul turneului va fi stabilit marţi seara la şedinţa tehnică. Primele două clasate se califică în semifinale, iar ocupantele locurilor 3 şi 4 vor juca în grupa 5-8.


Articole înrudite