15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Victoria Independenţa va încerca să-şi apere trofeul
Victoria Independenţa va încerca să-şi apere trofeul

La Şendreni au avut loc duminică meciurile celei de-a IV-a zone a Cupei de iarnă - Nicolae Rainea, competiţie organizată de AJF Galaţi. După meciuri interesante, ierarhia finală a fost: 1. Victoria Independenţa 12 puncte, 2. Quantum Galaţi 6 p, 3. Foresta I Şendreni 6 p, 4. Unirea Braniştea 6 p, 5. Foresta II Şendreni. Ultimul meci din program a fost şi cel care a decis câştigătoarea, Victoria Independenţa - Quantum 6-5. Premiile speciale au fost acordate astfel: Adrian Huhulea (Quantum) - 10 goluri, golgeterul competiţiei respectiv Sterică Stoica (Victoria Independenţa), cel mai bun portar. Primele două clasate au primit cupe iar toate participantele câte o minge şi diplome. Turneul final este programat pe 12 decembrie, la sala Siderurgistul şi va aduce la start cele patru câştigătoare zonale: Zimbru Slobozia Conachi, SC Oţelul Galaţi, Gloria Iveşti, Victoria Independenţa, campioana en-titre. Se va juca fiecare cu fiecare după care se va stabili clasamentul final.


Articole înrudite