Liga I la futsal a ajuns în faza semifinalelor. Reprezentanta Galaţiului, United, după ce a câştigat sezonul regulat şi a eliminat cu 2-0 la general (7-3 şi 8-3) pe Spicom Sf. Gheorghe îşi va da examenul de maturitate în semifinale cu Informatica Timişoara. Primul duel dintre cele două echipe va avea loc duminică 30 aprilie, de la ora 19.00, în sala sporturilor „Constantin Jude” din capitala Banatului.
„Urmează un joc foarte important pentru ambele echipe, cine câştigă se apropie de finală. Chiar dacă primul meci este la Timişoara şi ei sunt favoriţi, noi ne vom juca şansa. Toţi jucătorii sunt apţi, atmosfera este bună în ciuda problemelor financiare care sper să se rezolve după ce Consiliul Local ne va aloca în sfârşit bugetul şi suntem hotărâţi să învingem în premieră la Timişoara iar săptămâna viitoare cu suporterii noştri alături să ne calificăm în finala pentru titlu”, ne-a declarat antrenorul echipei gălăţene, David Asandei.
Lotul care a făcut de vineri deplasarea în Banat este următorul: Wellington „Nene”, Păduraru - Cojoc, Burdujel, Laşcu, Moldoveanu, Cireş, Tudose, Crăciun, Apostol, Borges, Al Ioani, Boubătrîn, Crişan şi antrenorul secund Alexandru Tănăsilă. În sezonul regulat cele două echipe şi-au împărţit victoriile: 3-0 pentru Informatica la Timişoara respectiv 4-3 pentru United, la Galaţi. În cealaltă semifinală se întâlnesc FK Odorheiu Secuiesc - Autobergamo Deva.