Printre cazurile aflate pe rol săptămâna trecută la Camera pentru soluţionarea litigiilor din cadrul FRF s-a aflat şi cel dintre Kailon Borges versus CS United Galaţi. S-au decis următoarele: admite în parte cererea principală; constată denunţarea unilaterală, fără justă cauză a CIM 11/04.11.2016, din culpa clubului, începând cu data de 15.07.2019; obligă pârâtul la plata drepturilor financiare restante pentru perioada 01-14.06.2019, precum şi a compensaţiei pentru denunţarea unilaterală pentru justă cauză de către club, a CIM 11/04.11.2016, în temeiul art. 18.9.1lit. a) din RSTJF pentru 16.07.2019 – 15.06.2020; respinge excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale; respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată; obligă pârâtul la plata taxei de procedură; cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Clubul gălăţean contestă deciziile şi trebuia să declare recurs în termen de cinci zile. „În urma informaţiilor apărute în câteva publicaţii locale, articole conform cărora Clubul Sportiv United Galaţi, vicecampioana ultimelor trei sezoane ale Ligii 1 de futsal, i-ar fi dator fostului său sportiv Kailon Borges, facem următoarele precizări: Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor, în şedinţa sa din data de 9 iunie 2020, a stabilit ca CS United, pe motiv că ar fi denunţat unilateral, fără justă cauză, a contractului individual de muncă încheiat cu sportivul, să-i achite acestuia drepturi financiare restante şi compensaţii pentru întreruperea relaţiilor contractuale. Hotărârea CNSL nu este definitivă, acesta fiind motivul pentru care n-am mediatizat-o, preferând să luăm atitudine abia după ce cazul a ajuns în mass-media. Suntem în aşteptarea motivării Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor pentru a face recurs, CS United beneficiind de argumente incontestabile care reclamă o soluţie complet diferită. Reamintim setul de modificări decis de Comisia de Fotbal în Sală şi de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal înaintea sezonului curent, detalii prezentate cu lux de amănunte de clubul nostru, tot printr-un comunicat de presă. Menţionam anul trecut că în noua stagiune echipele de prim eşalon sunt obligate să înscrie în raportul de joc la fiecare meci minimum 9 jucători formaţi la nivel naţional, faţă de 7, cât era necesar în anul competiţional 2018-2019, şi că modificarea de regulament cea mai discutabilă le suspenda jucătorilor de naţionalitate română care au evoluat pentru naţionala de seniori a unei alte ţări dreptul de a fi consideraţi formaţi la nivel naţional. În ziua adoptării noului ROAF-Fotbal în sală, CS United avea sub contract, pe lângă sportivii formaţi la nivel naţional, trei jucători extracomunitari, Wellington Da Silva, Kailon Borges şi Daniel Araujo, şi patru sportivi cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, Constantin Burdujel, Andrian Laşcu, Cristian Obadă şi Sergiu Tacot, ultimii doi semnând cu gruparea vicecampioană pe 1 mai 2019, respectiv cu o lună şi jumătate înainte de şedinţa federală menţionată. Odată raportaţi la noile norme, cei patru jucători originari din Republica Moldova, chiar şi posesori de cetăţenie română (cu drepturi depline, conform Constituţiei), nu mai erau asimilaţi sportivilor formaţi la nivel naţional. Ce club sportiv, nu numai din fotbalul de sală, din orice disciplină şi chiar din afara României, îşi permite extravaganţa de a păstra în lot jucători pe care să aibă dreptul de a-i utiliza doar prin rotaţie? Este o întrebare retorică şi este inutil să precizăm că, obligaţi de noul regulament, a trebuit să renunţăm la serviciile a doi dintre ei. Aceştia au fost, cu mulţumirile de rigoare pentru performanţele obţinute în tricoul «tigrilor», Wellington Da Silva şi Kailon Borges, aflaţi sub contract până în 2020. Deciziile s-au dovedit, iată, corecte şi eficiente din punct de vedere sportiv, CS United aflându-se în momentul suspendării activităţii din cauza pandemiei de Covid-19 pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii 1. Altfel, Codul Muncii din România, mai mult decât reper, instanţa căreia întreaga forţă de muncă i se subordonează, nu permite salarizarea unei persoane care într-o anumită perioadă, în cazul de faţă intervalul de timp judecat de Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, nu s-a aflat la locul de muncă, nici măcar în ţară! Kailon Borges, cu tot respectul pe care îl merită, nu poate solicita de acasă, din Brazilia, achitarea unor drepturi care nu i se cuvin: i-am oferit atât lui, cât şi lui Wellington Da Silva şansa de a-şi găsi altă echipă şi de a fi remuneraţi pe baza valorii lor, însă spre stupefacţia CS United, singura lor destinaţie a fost CNSL. Comisiile federale trebuie să ţină cont de toate aceste detalii! Sportivul de valoare este vizibil pe teren, nu în sălile de judecată. CS United Galaţi, entitate constrânsă de modificările regulamentare din vara anului trecut, nu putea avea obligaţia de a le găsi alte echipe jucătorilor care nu mai făceau parte din strategia clubului. Altul îi este ţelul: deja calificată în a patra finală de campionat consecutivă, reprezentanta Galaţiului speră să aducă pentru comunitate trofeul mult aşteptat”, se arată în comunicatul de presă emis de CS United.
Altfel, în şedinţa Comisiei de Disciplină de joi au fost analizate evenimentele de la partida de pe 10 martie din sala Dunărea dintre United - Imperial Wet Miercurea Ciuc, scor final 2-1 din play-off-ul Ligii 1 la futsal şi s-a hotărât: Alexandru Tănăsilă, delegat United: suspendare o lună şi o amendă de 2200 de lei respectiv Savio Valadares, jucător Imperial: suspendare 2 etape şi amendă de 200 de lei. În această situaţie, brazilianul va absenta la finala pentru locul din UEFA Champions League, United - Imperial. Datele la care se vor disputa cele două jocuri tur-retur şi ordinea nu au fost stabilite încă.