15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
6-6, dar nu ca la teatru. Un meci spectaculos, cu numeroase răsturnări de situaţie, s-a desfăşurat luni seara în Sala Polivalentă din Iaşi, iar protagoniste au fost CSMS din localitate şi United Galaţi. Băieţii lui David Asandei au încercat să uite că nu au mai primit niciun ban de patru luni, au jucat spectaculos mai ales în prima repriză iar în final au reuşit să smulgă un punct. „Un joc spectaculos, cu multe goluri, care a făcut deliciul spectatorilor. Au fost două reprize diametral opuse, după primele 20 de minute am condus cu 5-3 şi am mai irosit alte ocazii bune. Repriza a doua le-a aparţinut gazdelor, trebuie să recunosc acest lucru. Momentul psihologic s-a consumat la scorul de 5-4, când trebuia să beneficiem de o lovitură de la 10 metri după un fault nesancţionat, jucătorii mei s-au oprit, gazdele au continuat jocul şi au restabilit egalitatea. Finalul a fost dramatic, ieşenii au trecut în avantaj printr-un gol de kinogramă iar noi am egalat prin Moldoveanu, cu 15 secunde înainte de final. Una peste alta, consider rezultatul echitabil. CSMS se bazează pe un sprijin consistent din partea Consiliului Local şi mi-aş dori foarte mult ca şi noi să fim în aceeaşi postură, situaţia este disperată şi sper ca în şedinţa de joi să fim băgaţi în seamă”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Rezultat final: CSMS Iaşi - United 6-6 (3-5). Pentru gălăţeni au marcat: Moldoveanu (2 goluri), Curteanu, Bâgu, Ivan şi Cojoc. Lotul folosit: Toniţa, Salichi - Bâgu, Cojoc, Apostol, Ivan, Moldoveanu, Curteanu, Popliacă, Buleandră, Tudose, Dodan. De remarcat că jucătorii Toniţa şi Buleandră au fost convocaţi la Naţionala de tineret, care pe 10 decembrie va susţine un amical la Chişinău cu Moldova. United se menţine pe locul VI cu 13 puncte şi va juca în ultima etapă din tur joi, de la ora 15.00, pe teren propriu, cu Inter Teliu Braşov. Gălăţenii vor mai susţine alte două jocuri în acest an: restanţa cu Spicom Sf. Gheorghe (28 noiembrie, deplasare) şi cu KSE Tg. Secuiesc (2 decembrie, acasă).

Articole înrudite