11 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United este pregătită pentru retur şi play-off
United este pregătită pentru retur şi play-off

Echipa de futsal condusă de David Asandei a intrat în linie dreaptă şi aşteaptă primul joc oficial din acest an. Pe lângă antrenamentele obişnuite, United a susţinut marţi în sala Polivalentă Dunărea un amical cu Dunărea Călăraşi, care s-a încheiat nedecis, scor final 4-4, după ce gălăţenii au condus la pauză cu 3-1. „Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile. A fost un amical foarte util, cu bune dar şi cu rele, am văzut unde mai trebuie să lucrăm. Partea a doua a sezonului se anunţă extrem de dificilă, suntem avantajaţi pentru că avem un program cu cinci meciuri acasă şi două în deplasare şi sperăm să ne atingem obiectivele. Vom continua lupta pe două fronturi: campionat şi cupă. De la începutul săptămânii s-au alăturat lotului şi cei doi internaţionali moldoveni: Burdujel şi Ghercioglo, ultimul transferat în pauza competiţională. Am vrut să mai aducem un jucător, dar nu ne-am permis. Obiectivul nostru rămâne calificarea într-una dintre finale”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Golurile gălăţene din amicalul cu Dunărea i-au avut ca autori pe: Tudose (2), Jovanovic şi Cojoc. Liga I la futsal se va relua în weekend cu partidele celei de-a XV-a etape. Sala Polivalentă Dunărea va găzdui duminică, de la ora 13.30, partida United - CFF Clujana Cluj Napoca. Celelalte meciuri ale rundei sunt: Progresul Focşani - Spicom Sf. Gheorghe, Muncitorul Reşiţa - Dunărea Călăraşi, Autobergamo Deva - CSMS Iaşi, KSE Tg. Secuiesc - FK Odorheiul Secuiesc. După 14 runde, United Galaţi se află pe locul IV cu 28 de puncte.


Articole înrudite