23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a revenit pe primul loc şi aşteaptă derbiul cu campionii din Deva
United a revenit pe primul loc şi aşteaptă derbiul cu campionii din Deva

Ultima partidă din cea de-a V-a etapă s-a disputat marţi seara în sala sporturilor din Tg. Secuiesc între formaţia locală KSE şi United Galaţi. Calculele hârtiei au fost confirmate, echipa gălăţeană şi-a respectat cartea de vizită şi blazonul şi a obţinut cea de-a patra victorie din actuala ediţie de campionat. „Am avut o primă repriză foarte bună, cu un presing sufocant. Sub presiune, cei de la KSE şi-au marcat un autogol, apoi ne-am mărit avantajul după o recuperare a lui Burdujel, urmată de o pasă finalizată de Crăciun. Am mai avut şi alte 5-6 ocazii, ratate din păcate, în timp ce gazdele au avut un singur şut la poarta noastră. Repriza a doua a început practic de la 3-0, după ce Jovanovic a transformat o lovitură liberă din poziţie laterală. Cu 10 minute înainte de final, KSE a marcat norocos cu un şut care l-a lovit în piept pe Cireş, fiind deviat. Gazdele s-au aruncat în atac, noi ne-am apărat grupat, am ripostat cu 4-5 contraatacuri tăioase, dar tabela a rămas neschimbată. O victorie importantă, care ne aduce liniştea de care avem nevoie să pregătim derbiul de săptămâna viitoare cu Deva”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Rezultat final: KSE Tg. Secuiesc - United Galaţi 1-3 (0-2). Lotul folosit: Toniţă, Păduraru - Cojoc, Ivan, Jovanovic, Bâgu, Apostol, Burdujel, Crăciun, Tudose, Cireş,Iorga, Voinea, Popa. Alte rezultate: Muncitorul Reşiţa - CSMS Iaşi 3-4, Progresul Focşani - City'us Tg. Mureş 3-13, Spicom Sf. Gheorghe - CFF Clujana Cluj  16-3. Partida Autobergamo Deva - FK Odorheiu Secuiesc a fost amânată. United a acumulat 12 p şi a revenit în fotoliul de lider. Runda viitoare, echipa gălăţeană va juca pe teren propriu cu Autobergamo Deva (13 octombrie, ora 18.00).


Articole înrudite