Penultima etapă din prima fază a Ligii I la futsal s-a încheiat luni seara cu partida FK Odorheiul Secuiesc - United Galaţi. Aşa cum se anticipa a fost un duel interesant, între ocupantele locurilor 4 respectiv 3 în clasament, care a respectat tradiţia ultimilor ani. Prima repriză a fost echilibrată, cele două echipe au fost preocupate să se anihileze reciproc şi să surprindă pe contre. Vicecampioana României a reuşit să profite de un moment de neatenţie al adversarei, a deschis scorul prin Covaci şi a intrat în avantaj la pauză. Băieţii antrenaţi de Vitor Hugo şi Alexandru Tănăsilă s-au descătuşat în partea a doua când motoarele au fost turate aproape de maxim, au marcat de patru ori prin: Varela, care a reuşit dubla, Tudose şi Laşcu, reuşind să-şi ia revanşa după înfrângerea din tur de la Galaţi. „Sunt foarte fericit. Ceea ce am pregătit la antrenamente toată săptămâna, am pus foarte bine în aplicare pe teren în special în repriza a doua când totul ne-a ieşit foarte bine. Băieţii au fost foarte motivaţi şi dornici să-şi ia revanşa după înfrângerea din tur de la Galaţi(n.r. 2-3), îi felicit. Avem trei săptămâni la dispoziţie să pregătim „războiul” cu Timişoara, altă revanşă pentru clubul nostru, va reveni până atunci Crăciun, un jucător de care avem nevoie, vrem să câştigăm şi să terminăm prima parte a campionatului pe locul doi, să facem un prim cadou suporterilor noştri”, ne-a declarat antrenorul Vitor Hugo Costa. Rezultat final: FK Odorheiul Secuiesc - United Galaţi 1-5 (0-1). Lotul folosit de învingători: Wellington „Nene”- Burdujel, Laşcu, Borges, Varela, Cireş, Covaci, Cojoc, Tudose. Din lot au mai făcut parte: Păduraru, Cătinean - Apostol, Boubătrân şi Petică. După 17 etape, podiumul Ligii I arată astfel: 1. Autobergamo Deva 42 puncte - 16 jocuri, 2. Informatica Timişoara 42 puncte, 3. United Galaţi 40 puncte. Ultima etapă va avea loc în weekendul 6-8 aprilie.
Sursa foto: Facebook - United