14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a avut dureri de cap, dar nu din cauza reşiţenilor, ci a ambulanţei
United a avut dureri de cap, dar nu din cauza reşiţenilor, ci a ambulanţei

Partida United Galaţi - Muncitorul Reşiţa, din cea de-a V-a etapă a Ligii I la futsal, programată luni seara în sala Polivalentă Dunărea, a fost la un pas să nu se mai dispute. La ora oficială, ambulanţa care trebuia să asigure asistenţa medicală obligatorie nu se afla la sală; până la urmă, a ajuns după 14 minute şi lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Dacă ar mai fi întârziat 60 de secunde, echipa gazdă pierdea la „masa verde”. Salvaţi în ultimul moment de ruşine, gălăţenii, care nu l-au putut folosi pe căpitanul Cojoc, accidentat la Tg. Mureş în etapa precedentă, s-au descătuşat şi au făcut o primă repriză perfectă, în care au marcat nu mai puţin de opt goluri. În repriza a doua au mai redus din turaţie, şi-au creat ocazii, dar pe tabela de marcaj au punctat o singură dată reşiţenii. Rezultat final: United Galaţi - Muncitorul Reşiţa 8-4 (8-3). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Salichi - Burdujel, Laşcu (2 goluri), Crăciun (1), Stoykov (2), Cireş, Apostol (1), Hendrius (2), Tudose, Păduraru, Stoian, Popa. United se menţine pe locul III cu 12 puncte şi şi-a amânat meciul din etapa următoare din deplasare cu CSMS Iaşi din cauza faptului că Burdujel şi Laşcu sunt convocaţi la Naţionala Moldovei. Altfel, în weekend, la Braşov a avut loc cel de-al doilea turneu din eşalonul secund. Satelitul de la United, care l-a legitimat în ultimul moment şi pe directorul sportiv Cristi Ştefu, a înregistrat rezultatele: 2-5 cu Futsal Club Ceahlăul şi 10-1 cu Blue Angel Cristian Braşov.

 


Articole înrudite