Campionatul Naţional de fotbal pentru juniori A şi B a programat weekendul trecut partidele celei de-a VII-a etape. Dacă săptămâna trecută echipele gălăţene au terminat neînvinse, acum au reuşit numai două victorii în cele şase meciuri disputate. Stadionul Siderurgistul a găzduit confruntarea Oţelul Galaţi - Rapid Bucureşti. Cele două combatante şi-au împărţit frăţeşte punctele puse în joc. La juniori A, liderul Oţelul şi-a respectat blazonul şi a câştigat cu 3-0, prin reuşitele lui: Fl. Toma (2) şi Bordieanu, obţinând a VII-a victorie din acest sezon. Rapidiştii şi-au luat revanşa la juniori B unde s-au impus cu 2-1, pentru oţelari golul fiind realizat de Florea. Tot pe teren propriu a evoluat şi ACSM Dunărea, care a întâlnit pe Liceul „Ştefan cel Mare” Rm. Sărat. Dunărenii au obţinut victoria la juniori mari, scor 2-1, prin dubla lui Izvoranu. Oaspeţii s-au impus clar la juniori mici, scor final 4-0. LPS s-a deplasat la Tulcea unde a întâlnit Delta. Tulcenii şi-au valorificat avantajul terenului propriu: a fost 4-2 la juniori A (marcatorii gălăţenilor au fost: Sprânceană şi Buzatu) şi 1-0 la juniori B.
Etapa viitoare (17-18 octombrie) echipele gălăţene vor juca după următorul program: LPS Galaţi - Gloria Buzău, Rapid Bucureşti - ACSM Dunărea, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău - Oţelul.