Liga Naţională de Baschet Masculin s-a reluat în weekend cu partidele celei de-a 16-a etape. CSM Galaţi a primit vizita în sala sporturilor Dunărea celor de la CSM Constanţa, o formaţie măcinată de serioase probleme financiare în ultima perioadă. Echipa gălăţeană condusă de Florin Nini şi Cătălin Ştefănescu a intrat foarte motivată pe parchet, a prins o zi bună, reuşind să profite la maxim de slăbiciunile adversarilor şi a obţinut o victorie fără dubii, scor final: 113-93 (35-17, 29-22, 20-26, 29-28). 5-ul de start pentru CSM Galaţi: Morgan 17 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 0 intercepţii; Ilves (11 p, 3, 9, 0); Ciotlăuş (16 p, 13, 6, 2); Axinte (10 p, 0, 2, 2); Majsterovic (15 p, 5, 0, 0). Au mai jucat: Kuxhausen (25 p, 5, 5, 0); Stan (5 p, 3, 0, 1); Lecesne (14 p, 1, 1, 1); Vlaicu - Popa (0 p, 0, 4, 1). Nu au fost folosiţi: Gherman, Kovacevic şi Calenic. A fost cea de-a doua victorie sezonală pentru CSM Galaţi care a urcat pe locul 15 cu 18 puncte. Echipa gălăţeană va juca următorul meci pe 18 ianuarie la Bucureşti cu Rapid, locul 3 cu 27 de puncte.