15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Studentele vor să-şi spele păcatele, băieţii de la Arcada să nu se complice
Studentele vor să-şi spele păcatele, băieţii de la Arcada să nu se complice
Divizia A2 la volei programează sâmbătă partidele ultimei etape din turul de campionat. Echipele gălăţene par a avea o misiune uşoară dacă ţinem cont de faptul că vor întâlni cele două lanterne roşii. La feminin, CSU va juca în sala Siderurgistul, de la ora 14.00, cu Concordia Chiajna, formaţie care nu are nicio victorie în acest sezon. Nu este mai puţin adevărat că nici fetele pregătite de Ileana Berdilă nu se simt prea bine, având evoluţii slabe. Partida de sâmbătă constituie un prilej de reabilitare şi suntem convinşi că Ana Maria Berdilă, Andreea Niculcea, Roxana Petre &Co vor profita şi vor readuce zâmbetul pe chipul suporterilor, greu încercaţi în acest sezon. Echipa gălăţeană se află pe locul IV în seria Est, cu şase puncte. La masculin, Arcada va juca în Capitală, cu codaşa Niro Guard şi vrea să-şi onoreze poziţia de lider. Băieţii lui Marian Apostu s-au „fript” odată în Giuleşti şi-şi vor trata adversarii cu maximă seriozitate. Arcada are 16 puncte şi ocupă fotoliul de lider. Campionatul va continua cu primele patru etape din retur.

Articole înrudite