15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Roş-alb-albaştrii au susţinut miercuri după-amiază un joc împotriva formaţiei Sheriff Tiraspol, liderul autoritar al Diviziei Naţionale din Moldova. Tase a început partida cu formula: Brăneţ - Râpă, Sîrghi, Perendija, Murgoci - Băjenaru, Filip - Iorga, Didi, Chipirliu - Pena. Gălăţenii au avut iniţiativa şi dominarea lor s-a concretizat prin golul tânărului Chipirliu, un jucător talentat din pepiniera proprie care promite mult, a înscris cu un şut din 6 metri după o centrare de pe dreapta a lui Iorga. Alte ocazii importante din prima repriză au fost irosite de Pena şi Didi. În repriza a doua s-a schimbat complet formula: Simaitis - Cârjă, Sipovic, Ljubinkovic, Cucu - Cojoc, Benga - Buş (min. 71 Mardare), Tudorie, Stromajer - Punosevac. Trebuie remarcat debutul în tricoul Oţelului al „puştiului” Alex Tudorie, cel aflat în vizorul marilor cluburi din Italia: AC Milan şi Sampdoria. De altfel, Alex putea să marcheze în min. 64, dar portarul advers a reţinut lovitura de cap. O altă fază notabilă a fost cea din min. 76, când Punosevac a preluat din întoarcere dar şutul său s-a dus peste transversală. Transnistrenii au încercat să dea o replică cât mai consistentă dar n-au reuşit mare lucru. „Pentru Sheriff este bună experienţa câştigată aici, am jucat cu o echipă românească puternică, care a câştigat recent campionatul, apoi a evoluat cu marile cluburi din Liga Campionilor. Lotul Oţelului nu s-a schimbat foarte mult, aşa că am jucat împotriva campionilor din 2011. Am pierdut din cauza unei erori în apărare. După cum s-a putut vedea, Oţelul este o echipă foarte puternică şi sunt sigur că Sheriff a făcut o impresie bună la Galaţi”, a declarat pentru siteul oficial al clubului transnistrean antrenorul Mihai Stoichiţă, cel care în trecut a antrenat şi pe Oţelul. Pentru gălăţeni va urma jocul oficial cu FC Vaslui, programat pe 19 noiembrie, de la ora 20.00.

Articole înrudite