22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campioana en-titre a României tace şi face. Directorul general Marius Stan a dat o lovitură de imagine şi a reuşit să-l „faulteze” pe „amicul” Adrian Porumboiu. După ce se părea că slovenul Jaka Stromajer pare atras să aleagă pe FC Vaslui, adversara Oţelului din sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana, situaţia s-a schimbat cu 180 de grade. Vineri seara, jucătorul, împreună cu impresarul, au fost la Piatra Mare şi au discutat cu oficialii gălăţeni, iar sâmbătă atacantul originar din Slovenia a efectuat primul antrenament sub comanda lui Dorinel Munteanu, care şi l-a dorit foarte mult. Ultima achiziţie a roş-alb-albaştrilor are 28 ani, evoluează ca atacant sau ca aripă stânga, este din 2007 în România, iar în cariera sa a mai îmbrăcat tricoul formaţiilor: Domzale, Koper, Celje, Dravda Ptuj, toate din Slovenia, şi Pandurii Tg. Jiu.
După opt zile petrecute la Poiana Braşov, delegaţia gălăţeană, fără internaţionalii Râpă şi Neagu, aflaţi în Turcia cu Naţionala lui Victor Piţurcă, a revenit duminică seara acasă. Oţelarii vor avea un program de pregătire dens, cu încă două cantonamente în străinătate: 25 ianuarie - 4 februarie în Cipru, la Larnaca, respectiv 7 - 16 februarie în Spania, la Oliva, unde vor disputa opt amicale. Primele trei sunt următoarele: cu Volga Novgorod (Rusia), pe 28 ianuarie, cu Viktoria Plzen (Cehia), pe 31 ianuarie, şi cu Slask Wroclaw (Polonia), pe 3 februarie.


Articole înrudite