15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, un eveniment sportiv important. Este vorba de partida HC Danubius - Oltchim Rm. Vâlcea, contând pentru cea de-a IX-a etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Cu siguranţă, acest meci stârneşte un interes major în rândul iubitorilor sportului cu mingea mică pe semicerc din oraşul nostru şi din împrejurimi, pentru că nu ţi se iveşte în fiecare zi ocazia să vezi pe viu nume grele în handbalul european, cum ar fi: Katarina Bulatovic, Marina Jovanovic, campioane continentale cu Muntenegru, Alison Pineau, Silvia Navaro, Cristina Neagu, etc. Organizatorii au decis, în premieră după Revoluţie, ca accesul spectatorilor la jocul programat sâmbătă, de la ora 12.45, în sala Siderurgistul, să se facă pe bază de bilet. „Am discutat şi cu cei care ne sprijină şi am stabilit un preţ de 5 lei intrarea generală. Meciul va fi televizat şi Jandarmeria ne-a rugat să ne luăm măsuri de siguranţă şi de aceea vom scoate în vânzare 500 de bilete. Sper ca sala să se umple şi spectatorii să ne încurajeze, avem nevoie de sprijinul lor”, ne-a declarat preşedintele clubului Dan Pantea. Cei interesaţi îşi vor putea procura biletele începând de joi, la sediul clubului vizavi de sală (persoană contact Sandu Popa).

Articole înrudite