Liga Naţională de handbal feminin a ajuns cu chiu cu vai la ultima etapă din tur, partidele fiind programate astăzi şi mâine. Danubius a jucat două partide în acest an, pe teren propriu cu Oltchim Rm. Vâlcea şi HCM Baia Mare, primele două clasate, pe care le-a pierdut, ajungând într-o poziţie ingrată în clasament. Fetele pregătite de Alexandrina Soare joacă astăzi, de la ora 17.30 la Roman, cu echipa locală HCM. Romaşcancele au multe jucătoare accidentate iar săptămâna trecută s-au despărţit de antrenorul Cornel Bădulescu, care a fost înlocuit cu Dumitru Muşi. Danubienele, care au mare nevoie de puncte ar putea profita de situaţie şi să obţină punct sau puncte pe un teren pe care de obicei acest lucru este imposibil. „Nu ne avantajează această schimbare de antrenor de la echipa adversă. Romanul se va motiva mult mai bine, jucătoarele vor dori să demonstreze că-şi merită locul în echipă. Noi va trebui să ne vedem de jocul nostru şi, sper ca fetele să repete evoluţiile bune din ultimele două confruntări”, a declarat antrenoarea Alexandrina Soare. HC Danubius a strâns trei puncte în acest sezon şi momentan se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale. Celelalte meciuri ale etapei: CSM Bucureşti - CSM Ploieşti, SCM Craiova - ASC Corona 2010 Braşov, HC Dunărea Brăila - HC Zalău. Partida HCM Baia Mare - Oltchim Rm. Vâlcea, scor 23-33, s-a disputat în devans. Returul va debuta pe 3 februarie, atunci când gălăţencele vor juca în sala Giuleşti, de la ora 12.30, cu CSM Bucureşti.