Săptămâna trecută, într-o locaţie deosebită în staţiunea Căciulata s-a desfăşurat Superliga la şah pe echipe. Galaţiul a fost reprezentat de două echipe: ACS Smart (căpitan: Lucian Gîlea), la feminin şi Şah Club Galaţi (căpitan: Cătălin Cârmaciu), la masculin. Ambele echipe şi-au atins obiectivele. Fetele, cu două absenţe importante în lot, au fost mult timp pe podium, cedând medalia de bronz în meciul direct cu CSM Bucureşti. Rezultatele: 1-3 cu Medicina Timişoara, 4-0 cu CSS 1 Timişoara, 4-0 cu Clubul Central de Şah Bucureşti, 3,5-0,5 cu CSU Ploieşti, 3,5-0,5 cu CSU Arad, 0,5-3,5 cu Politehnica Iaşi şi 1-3 cu CSM Bucureşti. Echipa gălăţeană în componenţa: Anastasiya Rakhmangulova (Ucraina), Eva Rendi, Andreea Briana Stanciu, Teodora Vasile, Emilia Florentina Coman, Cornelia Trîmbiţaru s-a clasat pe locul IV.
La masculin, Şah Club Galaţi s-a autodepăşit, a acumulat şase puncte după ce a înregistrat rezultatele: 2,5-3,5 cu CSU Ploieşti, 2-4 cu Politehnica Iaşi, 4,5-1,5 cu CS Otopeni, 1,5-4,5 cu Sportul Medicina Timişoara, 4-2 cu Victoria Techirghiol, 1,5-4,5 cu AEM Luxten Timişoara, 3-3 cu Vados Magazinul de Şah Arad, 2,5-3,5 cu Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare, 3-3 cu Pro Logos Oltenia. Echipa gălăţeană a avut formula: Serghei Vedmediuc (Moldova), Mihai Eugen Bida, Dan Vasiesiu, Lucian Filip, Cătălin Lucian Cârmaciu, Ruslan Soltanici (Moldova).