După două săptămâni de antrenamente în Galaţi, SC Oţelul va participa joi şi vineri la prima ediţie a Memorialului Nicolae Pescaru de la Braşov alături de CSA Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti şi Steagul Roşu Braşov. Competiţia de pe stadionul Metrom programează astăzi meciurile: SC Oţelul - Steaua CSA, de la ora 11.00 şi Steagul Roşu Braşov - Petrolul Ploieşti. A doua zi învinsele vor disputa finala mică, iar învingătoarele se vor duela în finala mare. „Până acum toţi jucătorii au răspuns bine la antrenamente. Urmează o perioadă foarte importantă, în care vom disputa câteva amicale şi vom încerca să omogenizăm o formulă de echipă, vom testa toţi jucătorii şi vom stabili dacă vom renunţa la unii sau vom mai aduce ceva pe posturile deficitare”, ne-a declarat antrenorul principal Damian Băncilă. Lotul de jucători care a făcut deplasarea la Braşov: Vădeanu, Enache, Vlasie - S. Ilie, Ciurea, Sălăgeanu, Agache, R. Oprea, Maftei, Chiriac, Sevastian,Ţăranu, Al. Vasile, Crihană, Chebac, Stoian, Bârlădeanu, I. Codreanu, Istrate, Bahnaşu, Muscă, Perju, Pavel, Cârlig. Conducerea tehnică a stabilit cel de-al treilea amical, care este programat sâmbătă 5 august, de la ora 18.00 pe stadionul Oţelul.