Liga a 3-a la fotbal se va relua pe 3 martie când sunt programate partidele primei etape din retur. Din păcate, din cele patru echipe gălăţene înscrise în prima serie, vor continua doar două, Avântul Valea Mărului şi Metalosport, anunţând că se retrag din motive financiare. SC Oţelul Galaţi îşi vede de treabă şi miercuri a susţinut pe terenul din Schela un amical în compania celor de la Metalul Buzău, formaţie clasată pe locul 5 în seria a 2-a din eşalonul trei. După un meci util ambelor formaţii, SC Oţelul s-a impus cu 2-0, la pauză 1-0. Au marcat: Silvestre şi Danciu, jucător adus în ultima zi din perioada de transferări de la Dunărea Călăraşi, fost căpitan al Naţionalei României Under 19. Antrenorul Alexandru Ciobanu a început cu următorul 11: Udeanu - David, Moglan, Matei, Manău - Crihană, Necşulescu - Vasile, Bîrlădeanu, Stoian - Silvestre. După pauză au mai intrat: Vlasie, Oprea, Gâţă, Sevastian, Danciu, Chiriac, Bahnaşu, Cârjan. Seria amicalelor va continua pe 24 februarie când roş-alb-albaştrii vor întâlni pe Sportul Chiscani, ora şi locaţia urmând să fie stabilite ulterior în funcţie de starea vremii. SC Oţelul a mai disputat până acum patru jocuri de pregătire: 0-1 cu Dacia Unirea Brăila, 0-1 cu Academica Clinceni, 6-0 cu CSM Rm. Sărat şi 9-1 cu Viitorul Ianca.