O delegaţie a CS „Şah Club Galaţi " efectuează în aceste zile o deplasare la Parlamentul European de la Bruxeles. Această acţiune se desfăşoară ca urmare a invitaţiei primite de la europarlamentarul Norica Nicolai. Scopul vizitei este legat de proiectul introducerii şahului în şcoli şi modul cum acesta ar putea fi îmbunătăţit. Dupa cum vă este cunoscut, Declaraţia scrisă 50/2011 cu privire la introducerea programului „Şahul în instituţiile de învăţământ", în sistemele educaţionale din Uniunea Europeană, adoptată de Parlamentul European, a creat premisele introducerii acestei discipline ca materie opţională şi în şcolile din Romania. Europarlamentarul Norica Nicolai a fost unul dintre iniţiatorii acestui demers.
Delegaţia gălăţeană are următoarea componenţă: preşedintele clubului, Adrian Smărăndoiu, care este totodată şi jucător, Lucian Jugaru, antrenor şi membru al Consiliului Director al Federaţiei Române de Şah, Iulian Gălăţanu, antrenor şi jucător, Simon-Alexandru Barbu, Andrei Marin, Marina-Corina Andreş, Raisa-Georgiana Vulpe (care are dublă legitimare Şah Club - Genius), Alex-Cosmin Codreanu, Alexandru Carp şi Florin-Cristian Chipăilă. În cadrul vizitei, astăzi, de la ora 18.00, va avea loc o partidă inedită de şah între sportivii de la Şah Club Galaţi şi parlamentari europeni.