La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate meciurile celei de-a 6-a etape a Diviziei Naţionale de Seniori la rugbi. Derbiul rundei a avut loc pe stadionul Rulmentul între primele două clasate RC Bârlad şi CSM Galaţi.
Prima repriză a fost adjudecată la limită de rugbiştii antrenaţi de Marius Secuianu graţie celor trei lovituri de pedeapsă transformate de Niacşu. Bârlădenii au ieşit montaţi de la vestiare, au apăsat acceleraţia şi au obţinut o victorie meritată. Rezultat final: RC Bârlad - CSM Galaţi 28-9 (8-9). XV-le de start pentru echipa gălăţeană: Bisceanu, Cosmiuc, Partenie, Prunaru, Frăţilă, Niacşu, Ungureanu, Dănăilă, J.Don, Bulearcă, Coşereanu, Spătărescu, Dinu, Manolachi, Ed.Don.
CSM Galaţi a coborât pe locul 4 cu 16 puncte. Următorul joc oficial va fi pe teren propriu, pe 5 iunie, cu RC Griviţa Bucureşti.