23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Răzvan Burleanu vine la Galaţi!
Răzvan Burleanu vine la Galaţi!

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal vine la sfârşitul săptămânii în Galaţi. Răzvan Burleanu va asista la Supercupa Judeţului Galaţi care se va desfăşura sâmbătă, 23 august, la Lieşti, între Gloria Iveşti şi Metalosport. Oficialul ar putea să asiste şi la meciurile turneului de futsal care va avea loc la finalul săptămânii în Sala Sporturilor Dunărea.
Liviu Ciubotariu, preşedintele AJF Galaţi, a declarat: „Începem sezonul competiţional cu Supercupa Judeţului Galaţi, care se va desfăşura la Lieşti între câştigătoarea Cupei Gloria Iveşti şi câştigătoarea campionatului, Metalosport. La partidă va asista toată conducerea Federaţiei. Cel puţin această promisiune am primit-o de la oficiali. În ceea ce priveşte posibilitatea ca la Galaţi să se facă un centru regional pentru copii şi juniori, văd că nu s-a demarat această acţiune. Nu există încă vreun centru, dar cu siguranţă lucrurile se vor urni cât de curând. Fotbalul gălăţean este într-o situaţie foarte delicată. FCM Dunărea este istorie, Oţelul nu se simte nici ea prea bine... Se va discuta cu siguranţă despre această posibilitate, dar fără sprijinul autorităţilor locale nu se va putea realiza nimic. Federaţia acordă însă o mare atenţie sectorului juvenil. Referenţii zonali se ocupă acum de doar 2 judeţe şi sunt obligaţi să selecţioneze copiii cei mai talentaţi atât din mediul urban cât şi din cel rural".
Potenţiala vizită a preşedintelui FRF pică într-un moment delicat pentru fotbalul gălăţean. Oraşul de la Dunăre ar putea avea la finalul sezonului viitor doar 2 echipe de seniori la nivelul ligii a treia şi nicio reprezentantă în primele 2 divizii! Pericolul care paşte fotbalul de la Dunăre este real iar posibila dispariţie a Oţelului ar însemna o tragedie mai mare decât falimentul Dunării.


Articole înrudite