Organizatorii competiţiei au fost prezenţi la Galaţi la meciul din weekend cu SCMU Craiova şi au invitat oficial echipa gălăţeană să participe în această competiţie regională. „În sezonul viitor, Liga Balcanică împlineşte 10 ani de existenţă şi ne dorim să avem din nou echipe din România. Consider că acesta este locul potrivit pentru o echipă tânără precum Phoenix Galaţi, să vină să joace într-o competiţie internaţională”, a declarat Shay Shtricks prezent în cadrul unei conferinţe de presă. Conducerea clubului Phoenix Galaţi îşi doreşte să participe în Liga Balcanică, însă pentru asta are nevoie de sprijin suplimentar din partea principalului finanţator, Consiliul Local Galaţi. „Noi urmează să ne analizăm în primul rând din punct de vedere financiar pentru că din punct de vedere al baschetului noi spunem un da hotărât. Este foarte important impactul financiar pentru că sunt deplasări lungi, costisitoare, obositoare”, a precizat managerul clubului Florin Nini. Phoenix va înainta o cerere de suplimentare a fondurilor către autorităţile locale special pentru această competiţie. „Aveţi o echipă foarte bună, dar ca să fiu sincer, cu actualul lot, puteţi ajunge în etapa a doua, dar nu sunt sigur că puteţi merge în sferturile de finală sau în semifinale. Nu din cauză că vă lipseşte ştiinţa baschetului, ci poate că trebuie să vă suplimentaţi bugetul ca să mai aduceţi unul sau doi jucători puternici sub panou”, a concluzionat „boss-ul” Ligii Balcanice.