23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Phoenix a transferat a treia americancă: Trudy Armstead
Phoenix a transferat a treia americancă: Trudy Armstead

Conducerea clubului nostru şi-a propus să respecte reţeta succesului din sezonul trecut. Marţi seara a fost perfectat cel de-al treilea transfer de peste Ocean. Este vorba de americanca Trudy Armstead, 23 ani, 185 cm, care evoluează pe postul de centru-pivot. „Este o jucătoare despre care avem referinţe bune, avem încredere în valoarea ei şi o aşteptăm bucuroşi alături de echipă, să ne ajute prin valoarea şi experienţa ei, să obţinem rezultatele dorite de noi şi de fanii noştri”, ne-a declarat Alex Stanciu, managerul clubului. Trudy a fost desemnată în sezonul 2013-2014 cea mai bună jucătoare de la Northwestern State din Los Angeles pentru care a evoluat în 34 de meciuri, cu următoarele realizări: 14,5 puncte, 6,5 recuperări şi 1,1 pase decisive pe meci şi procentaje de 50,4% la aruncări de 2 puncte, 76,4% la libere şi 25% la aruncări de 3 puncte. Echipa gălăţeană a mai perfectat trei transferuri în această vară: Gabriela Necula, ex-BCM Danzio Timişoara, şi americancele Ivory James şi Nicole Hamilton. Antrenorul Theodosios „Sakis” Paralikas va suna adunarea pe 11 august. În prima parte, antrenamentele vor avea loc în Galaţi, după care se va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată într-o locaţie ce va fi stabilită în cel mai scurt timp. Primul joc oficial va fi pe 20 septembrie, în sala Polivalentă Dunărea, cu BCM Tymes Timişoara, în Cupa României.


Articole înrudite