Un protocol de colaborare va fi încheiat între Clubul Sportiv Municipal Bucureşti şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, conform unui proiect adoptat recent în unanimitate, de Consiliul General.
Astfel, urmează să fie puse în comun resursele deţinute de către fiecare parte semnatară pentru susţinerea performanţei echipei de seniori, CSA Steaua Bucureşti — CSMB, dar şi pentru derularea unor proiecte de juniori şi tineret, prin intermediul echipei CSM Bucureşti, care va evolua în Liga I, ca echipă secundă echipei din Liga Naţională. Ambele echipe vor purta denumirea comună CSM Steaua Bucureşti.
CSA Steaua Bucureşti va contribui, în principal, cu un buget anual brut de 400.000 euro alocat pentru infrastructura sportivă şi baza materială aferentă. Totodată, echipele vor putea utiliza marca Steaua.
CSA Steaua Bucureşti va asigura activităţi profesioniste de management şi va coordona acţiunile ambelor echipe, va identifica şi coopta jucători şi antrenori, urmând a nominaliza membrii echipelor cu care CSM Bucureşti va încheia contractele. Totodată, CSA Steaua va realiza activităţi de marketing ce vor fi orientate spre promovarea în toate mediile a acestui parteneriat.
CSM Bucureşti va contribui la susţinerea echipelor de baschet CSM Steaua Bucureşti din Liga Naţională şi Liga I, precum şi pentru susţinerea activităţilor echipelor de juniori cu un buget anual brut de 900.000 de euro, prin încheierea contractelor cu jucătorii echipelor, cu staff-ul tehnic şi prin susţinerea echipelor de juniori.
Protocolul se încheie pe o perioadă de trei ani. La expirare, locul din Liga Naţională de Baschet va reveni CSA Steaua Bucureşti, iar locul din Liga I de Baschet va reveni CSM Bucureşti. Pe durata protocolului, aceste echipe vor împărţi palmaresul acumulat în perioada colaborării.
Obiectivul de performanţă pentru sezonul competiţional 2017 — 2018 sunt calificarea în primele patru echipe ale Ligii Naţionale şi calificarea în Europe-Cup pentru sezonul următor.
Protocolul poate înceta prin acordul de voinţă al părţilor, prin dizolvarea sau lichidarea unei părţi semnatare, dar şi prin reziliere, în cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate şi nu le remediază în termen de 30 de zile de la notificarea părţii afectate.
Preambulul protocolului reliefează că, până în prezent, CSA Steaua Bucureşti a asigurat, în baza protocolului încheiat cu CSM Bucureşti şi Clubul Sportiv de Baschet Atletic Bucureşti, managementul profesionist al echipei de baschet CSA Steaua Bucureşti — CSMB. Echipa respectivă şi-a îndeplinit obiectivele prevăzute în protocol şi a înregistrat calificarea în ultimele trei semifinale, în finala ultimei ediţii a Ligii Naţionale de Baschet, participarea în cadrul competiţiilor europene, precum şi dezvoltarea unor programe adresate tinerilor jucători.