15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Panteruţele” de la AFC Universitatea au marcat 10 goluri pentru prima victorie
„Panteruţele” de la AFC Universitatea au marcat 10 goluri pentru prima victorie

Liga a III-a la fotbal feminin a programat în weekend jocurile din cea de-a 2-a etapă. Satelitul de la AFC Universitatea a întâlnit în deplasare pe FC Oneşti. „Panteruţele” gălăţene pregătite de antrenorii Alexandru Caracaş şi Gabriel Călinescu au profitat din plin de faptul că echipa din Liga 1 a avut etapă liberă în urma retragerii celor de la CFR Timişoara putând să folosească mai multe jucătoare cu experienţă şi au obţinut o victorie lejeră care ne scuteşte de multe comentarii. Golgeterele echipei AFC Universitatea 2 au fost: Roxana Pazargic, care în partea a doua a ieşit din poartă şi a trecut ca atacant, reuşind să marcheze de trei ori la fel ca şi colega sa Iriska Topal. Celelalte goluri au fost marcate de: Ana Arnăutu - 2, Diana Stoian, Vali Ivan. Rezultat final: FC Oneşti - AFC Universitatea 2 0-10. 11-le de start aliniat de echipa gălăţeană a fost: Roxana Pazargic - Elena Ivan, Valentina Ivan, Irina Ivan, Natalia Dudu, Roxana Ioan, Mădălina Sfinteş, Iriska Topal, Ana Arnăutu, Ana Călin, Diana Stoian. Au mai jucat: Mihaela Novac, Ionica Zaharia, Elena Ţuţuianu, Georgiana Bobocea, Doriana Păun. După două etape, satelitul AFC Universitatea ocupă locul 2 în serie cu trei puncte. Runda viitoare, gălăţencele vor primi vizita celor de la Activ Slobozia, pe 21 octombrie, de la ora 14.00.


Articole înrudite