La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate jocurile celei de-a treia etape din Liga a 3 la fotbal feminin. Pe stadionul Dunărea a avut loc sâmbătă la prânz pe o ploaie torenţială partida AFC Universitatea 2 Galaţi - FC Oneşti. „Panterele mici” şi-au dorit foarte mult să spargă gheaţa şi să câştige în premieră dar s-au jucat cu ocaziile clare: Georgiana Bobocea, a irosit un penalti şi o lovitură libere, Maria Popa, şut de la 15 metri peste cu poarta goală şi asta le-a costat. Oneştencele, cu doar 10 jucătoare pe teren foarte ambiţioase au luptat şi au câştigat. Din tabăra gălăţeană s-au remarcat: Eugenia Gherghişan, Maria Popa, Georgiana Bobocea şi Diana Stoian. „Sunt dezamăgit de acest rezultat în ciuda adversarului modest, dar care a jucat cu o poftă de victorie exemplară, în doar 10 jucătoare. Le-am certat pe fete după meci, dar ele trebuie să fie conştiente că doar prin multe antrenamente îşi pot îmbunătăţi calitatea jocului şi performanţele. Capul sus, mergem înainte, mai e mult până la finalul campionatului şi abia aştept să le văd cum se vor bucura la prima victorie. Mulţumim Primăriei Galaţi că ne este alături. Luptăm pentru Galaţi! Luptăm pentru suporteri! Luptăm pentru FCUG!”, ne-a transmis antrenorul Alexandru Caracaş. Rezultat final: AFC Universitatea 2 - FC Oneşti 2-3 (1-2). Au marcat: Ştefania Treanţă şi Georgiana Bobocea. Formula folosită: Mirela Ciobotaru - Gina Velea, Eugenia Gherghişan, Georgiana Bobocea, Maria Popa, Iulia Mihalea, Ana Călin, Ionica Zaharia, Denisa Negoiţă, Diana Stoian - Ştefania Treanţă.